31 Octombrie 2014
7055 accesări
89 comentarii

Ciupercile sunt bogate în proteine şi minerale care ajută la restabilirea echilibrului metabolismului. Având o valoare nutritivă bogată, pot fi consumate ca aliment de bază, fără să mai fie nevoie să le combinaţi şi cu carne. Reţeta următoare este uşor de preparat şi poate fi consumată de întreaga familie.

Aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 200 grame de făină, 200 ml lapte, 2 ouă, 2 linguri de ulei, un plic de praf de copt, 100 de grame de caşcaval, 200 de grame de ciuperci (proaspete sau conservate), o legătură de ceapă verde şi de câteva frunze de mărar.

Începeţi prin a tăia caşcavalul cubuleţe şi ceapa cât puteţi de mărunt. Apoi tocaţi mărarul şi feliaţi subţire ciupercile. După ce aţi bătut bine ouăle cu laptele şi uleiul, adăugaţi toate ingredientele pregătite mai devreme. Toată compoziţia se toarnă peste făina şi praful de copt, amestecând bine până se omogenizează.

Între timp pregătiţi o tava cu hârtie de copt pe care aşezaţi formele de brioşe, unse cu puţin ulei. Umpleţi fiecare formă cu compoziţia pregătită, însă lăsaţi spaţiu de un deget între marginea formei şi compoziţie, pentru ca brioşele să crească. Totul se pune la cuptor timp de 35-45 de minute, până brioşele se rumenesc frumos. Poftă bună! Nunta la conac

Taguri articol: reţete culinare ciuperci

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

52 comentarii

30 iunie
2oezg
Qmelzm vbpbwy

buy mobic paypal - mobo sin mobic canada

28 iunie
z6jfa
Fnpngu icamdu

warfarin price - https://coumamide.com/ cozaar 50mg for sale

25 iunie
4achx
Fqwjdi fihjyd

buy amoxiclav pill - https://atbioinfo.com/ buy generic ampicillin

21 iunie
tib1f
Pficgi vdoqxs

amoxicillin over the counter - order ipratropium 100mcg online order ipratropium 100 mcg online

18 iunie
aliv4
Thpmwo zbnits

inderal sale - purchase methotrexate online cost methotrexate

9 iunie
buy cialis johor bahru
Jlszot kmhymf

I am in truth happy to coup d'oeil at this blog posts which consists of tons of profitable facts, thanks for providing such data.

2 iunie
bcnvd
Vccdpv hxxhfe

provigil 100mg tablet buy provigil 100mg sale provigil pills cheap modafinil order provigil generic modafinil 200mg brand provigil over the counter

18 mai
Szuctl
Ngqoon qgtfsz

valacyclovir 500mg pill - buy forcan fluconazole 100mg canada

17 mai
Dxxdgv
Tkwwfa siqymk

buy generic ondansetron - zofran 8mg tablet brand zocor 10mg

30 aprilie
Wsyvdb
Xiayvr hxppag

purchase meloxicam for sale - order tamsulosin 0.4mg without prescription tamsulosin sale