09 Mai 2016
23068 accesări
92 comentarii

Există părinţi care cred că analizele la copii trebuie făcute doar când aceştia sunt grav bolnavi, alţii sunt de părere că analizele trebuie efectuate cât mai des, pentru siguranţa copiilor şi liniştea lor. Copii au asistenţă gratuită de la medicul de familie, aşa că de fiecare dată când se îmbolnăvesc, medicul de familie indică analizele care trebuie efectuate, în funcţie de simptomele pe care le are copilul.

Specialiştii consideră că analizele la copii trebuie indicate de medicul de familie, iar părinţii, la primul semn de boală al copilului, să se prezinte de urgenţă la medic pentru că acesta este autorizat să consulte copilul şi să ia decizii cu privire la setul de analize care trebuie efectuate, dacă trebuie efectuate.

„Medicii au foarte mare grijă de copii, dacă sunt solicitaţi atunci când trebuie, adică la primele semne de boală, însă părinţii sunt refractari. Tratează copiii empiric, iar cazul se agravează şi abia atunci ajung la medic, iar aceste greşeli duc la cazuri de nerezolvat. Orice mamă are în casă un termometru şi ar trebui să îl folosească atunci când este nevoie. Este foarte important ca atunci când un copil tuşeşte sau îi curge nasul, părinţii să nu îi mai permită să meargă la şcoală sau grădiniţă. La orice simptom de boală copiii trebuie să fie supravegheaţi acasă”, a declarat dr. Jenica Arecco, medic de familie.

Analize solicitate cel mai des de părinţi

Cele mai uzuale analize pentru copiii mici pe care părinţii le solicită în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sunt: hemoleucograma completă, colesterolul, calcemia, glicemia, fibri-nogenul, urmate de examenul de urină şi urocultură. La acestea se adaugă coprocultura şi examenul parazitologic.

Alte analize care se efectuează, mai ales la intrarea în colectivitate sunt exudatul faringian şi cel nazal. Aceste analize sunt indicate copiilor care răcesc des şi au afecţiuni la nivelul aparatului respirator. Controlul colesterolului se face atunci când copilul este fie obez, fie supraponderal din cauza alimentaţiei nepotrivite, bogată în grăsimi şi dulciuri, dar nu numai. Începând cu vârsta de 5 ani trebuie urmărită şi tensiunea arterială.

Medicul ortoped trebuie şi el contactat pentru a vedea dacă cel mic are probleme ortopedice sau deviaţii ale coloanei vertebrale. Scolioza şi lordoza apar de la vârste fragede şi trebuie corectate din timp, pentru a putea fi tratate. Foarte important este şi controlul dentar care este indicat încă de la apariţia primilor dinţi de lapte, potrivit specialiştilor.

Pe lângă aceste analize de rutină, medicii sunt de părere că cei mici ar trebui să facă examinările periodice, în funcţie de vârstă.

Analizele se fac pe baza unui barem, periodic, de evaluare, de exemplu pentru copiii până la 5 ani se face evaluarea periodică, anual, dar în rest analizele sunt indicate în funcţie de patologia copilului.

„Sunt cazuri în care mămicile vin şi cer toate analizele, dar nu se poate. Dacă pe copil îl doare în gât, analizele se indică conform diagnosticului pus de medicul de familie sau pediatru. Pledăm pentru prevenţie, să nu mai existe automedi-caţie, iar părinţii să se prezinte din timp la medic. S-au înmulţit cazurile de boli infecţioase deoarece multe mame refuză vaccinarea. Trebuie educate mamele pentru a crea o legătură strânsă cu medicul de familie. Dacă nu se poate contacta medicul de familie acestea nu trebuie să se sfiiască să apeleze la secţia de urgenţe, deoarece copilul nu este refuzat”, specifică specialistul.

Taguri articol: pediatrie copilul analize copii diagnostic colesterol control medic de familie scolioza simptome vaccin colectivitate mămici grăsimi glicemia urgenţe dulciuri

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

53 comentarii

30 iunie
hd8p0
Btmeqs zinnze

buy mobic no prescription - https://moboxsin.com/ cheap mobic 7.5mg

29 iunie
c2lv7
Tqjonu aqvfbu

buy coumadin 5mg sale - coumamide.com buy cheap cozaar

26 iunie
cwmwj
Fkwcga bjenhx

augmentin 375mg pill - https://atbioinfo.com/ order ampicillin pill

22 iunie
en1a3
Havhcj caksip

how to buy amoxil - valsartan usa buy ipratropium 100 mcg online cheap

11 iunie
can flagyl treat ear infection
Ytqhir ofsfwm

Good blog you procure here.. It’s intricate to espy strong quality article like yours these days. I honestly appreciate individuals like you! Withstand vigilance!!

9 iunie
cialis pills look like
Rgqdlf pshlsi

This is the tolerant of advise I recoup helpful.

2 iunie
myuf3
Mgrsvs frybhl

buy provigil 100mg pill order modafinil without prescription buy generic modafinil over the counter modafinil 100mg usa buy provigil medication modafinil medication cheap provigil 200mg

19 mai
Ynoeek
Ecbdny oredyb

valacyclovir online order - order valtrex 1000mg generic order diflucan 200mg online

18 mai
Huvujs
Qgiqhe mqphpr

ondansetron us - order spironolactone online cheap buy simvastatin without prescription

30 aprilie
Jetupe
Kbbakl xdmmso

meloxicam pills - tamsulosin 0.2mg cost tamsulosin online order