21 Octombrie 2015
7766 accesări
104 comentarii

Multe femei observă, la un moment dat, că au făcut guşă. Dincolo de partea inestetică, această guşă poate fi primul semn al unei boli grave, ce necesită tratament permanent.

Simptomele pe care le manifestă tiroida bolnavă sunt foarte variate, de la oboseală, palpitaţii, senzaţia de nod în gât, scăderea în greutate, la depresie, căderea părului, constipaţie, anemie, creşterea în greutate. Investigarea tiroidei începe cu efectuarea unei ecografii cervicale, care este cea mai bună metodă imagistică pentru detectarea şi caracterizarea nodulilor tiroidieni, apoi efectuarea câtorva analize de laborator (TSH, FT3, ATPO, etc.), pentru stabilirea statusului funcţional.

Despre guşa tiroidiană, am stat de vorbă cu dr. Manuela Garciu, medic specialist în cadrul Clinicii MEDSTAR Constanţa. Aceasta ne-a vorbit atât despre etiologie, diagnostic, cât şi despre metode moderne de tratament.

Ce este această guşă tiroidiană?

Guşa nodulară este o afecţiune prevalentă, dar 95 la sută dintre nodulii tiroidieni descoperiţi clinic sau ecografic sunt benigni. Din punct de vedere etiologic, nodulul benign poate fi un focar de tiroidită cronică, nodul dominant într-o guşă polinodulară, adenom folicular, chistiar nodulul malign poate fi carcinom papilar, folicular, slab diferenţiat, anaplastic sau carcinommedular tiroidian. Selectarea nodulilor cu risc de malignitate începe chiar din timpul anamnezei şi examenului clinic, suspiciunea fiind crescută în cazul nodulilor cu creştere continuă, progresivă, însoţită de disfagie, disfonie, disconfort.
Ce investigaţii sunt necesare pentru diagnosticul nodulilor tiroidieni?
Dintre investigaţiile paraclinice, ecografia este cea mai bună metodă imagistică pentru detecţia şi caracterizarea nodulilor tiroidieni, iar puncţia aspirativă cu ac fin este standardul de aur pentru diagnosticul diferenţial preoperator al unei leziuni. De asemenea, dozarea calcitoninei are valoare similară puncţiei aspirative pentru diagnosticul carcinomului medular tiroidian.
Care este atitudinea terapeutica pe care o recomandaţi pacientului tiroidian?
În majoritatea situaţiilor, plecând de la dimensiuni şi aspect ecografic, puncţia aspirativă cu ac fin este cea care precizează riscul de cancer tiroidian şi ghidează atitudinea terapeutică ulterioară. Tratamentul chirurgical este indicat nodulilor cu suspiciune de malignitate sau celor mari, compresivi faţă de celelalte categorii. În concluzie, problema principală legată de nodulii tiroidieni este aceea de a-i selecta pe aceia care necesită tratament chirurgical.

Operaţii cu succes

De peste cinci ani, în Constanţa, operaţiile de extirpare a tiroidei se efectuează cu succes în Spitalul Privat MEDSTAR 2000, în Clinica de Chirurgie, de către medicul dr. Manuela Garciu, medic specialist chirurgie generală cu pregătire în chirurgia tiroidei, atât în ţară, cât şi în străinătate, în Italia şi Franţa.

De un înalt profesionalism, dr. Manuela Garciu realizează intervenţiile chirurgicale tiroidiene după atenta investigare a bolnavilor şi urmărirea postoperatorie a pacienţilor în cadrul unui program de depistare a cancerului tiroidian în judeţul nostru, având sprijinul echipei medicale şi chirurgicale din Spitalul Privat MEDSTAR 2000. În urma experienţei acumulate, dr. Manuela Garciu recomandă pacienţilor ca investigaţiile tiroidei să devină de rutină, deoarece cancerul tiroidian, precum şi celelalte afecţiuni tiroidiene devin tot mai frecvente, mai ales la femei, dar sunt afectaţi destul de des şi tinerii.

Pacienţii operaţi vor necesita, ulterior, tratament hormonal de substituţie pentru tot restul vieţii. Pentru mai multe informaţii şi programări, puteţi apela numerele de telefon 0241/638.251, 0722/574.250, 0723/MEDSTAR.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

67 comentarii

joi, 12 martie
Rrvqwb
Fixvwi stqkrl

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering non-stop thrills with ignition casino payout , aristocratic slots like Huff N' Puff, and spend retailer undertaking normal at your fingertips. Brand-new players stir 500 Extra Spins added $40 in Casino Perk decent in return depositing $10—plus up to $1,000 fail on first-day screen losses. Job all Thrillionaires: accompany for the nonce, butter up your approach, and upon every flash into epic wins!

marti, 10 martie
Bsoabq
Pdqnoy qfaoph

Join the millions delightful big on fanduel promotions – the #1 natural money casino app in America. Reach your $1000 OPERATE IT AGAIN gratuity and turn every make up, хэнд and somersault into legitimate coin of the realm rewards. Fast payouts, huge jackpots, and continuous fight – download FanDuel Casino again and start playing like a pro today!

sambata, 7 martie
Xxradh
Druevo zofqop

1re commande = -15 % + livraison offerte. Suivi de commande ultra-detaille par SMS et mail. Des milliers de references toujours en stock. SanteWebPro – votre bien-etre n’attend pas.Acheter armod

6 martie
Xnezfy
Dxzgmm cnjxwf

Nejlepsi generika na trhu – overte si to na opravdovalekarna.cz https://opravdovalekarna.cz

3 martie
Ydhgfa
Nfznqi cvfbln

DraftKings casino login Casino makes winning easy and exciting. Grab 500 spins after just $5, plus up to $1,000 back if day one isn't lucky. Top-tier slots and live casino await you!

1 martie
Vudbnw
Tydsac zgnpph

Slots go brrr, Crash goes, your wallet goes. That’s the gates of olympus stake combo.

27 februarie
Iygicm
Oekxfo xxmrft

Chumba Casino delivers daily excitement and real cash redemptions. Get your free chumba casino free coins welcome bonus and play the best slots online. The wins are waiting!

25 februarie
Kwslom
Rjewpz mzzflb

Ride the buffalo wave to wealth. bull and games triggers multiplier magic, retriggers, and life-altering jackpots. Spin now!

22 februarie
Pnuicu
Bcybcl kwwlip

Sweet Bonanza tempts you with juicy fruits, heart candies, and bomb multipliers ready to explode your balance. One sweet bonanza pragmatic play lucky spin can change everything. Dive into the sweetness!

19 februarie
Cwfqij
Gmtixl zoettc

Unveil the secrets to big wins with expert tips and guides. In crowncoins, loyalty rewards multiply your earnings. Start your winning streak today!

123...7