12 Iunie 2017
1637 accesări
0 comentarii

Zilnic, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase se prezintă cel puţin 20 de persoane muşcate de căpuşe. Tocmai de aceea, medicii trag un semnal de alarmă şi avertizează populaţia că trebuie să fie mai conştientă şi să se plimbe mai mult pe asfalt decât în locurile cu verdeaţă.

„Până acum, nu am avut decât câteva cazuri de febră butonoasă, pentru că o căpuşă poate fi infectată sau nu. Oricum, în cazul celor care sunt muşcaţi, trebuie dezinfectat mai întâi locul, iar căpuşa poate fi scoasă cu o pensă curată şi o mănuşă. Oamenii trebuie să ştie, însă, că aceasta se deşurubează în sens invers acelor de ceasornic. Dacă rămâne totuşi ceva, ei se pot adresa serviciului de Chirurgie din Spitalul Judeţean. La noi vor rămâne internaţi doar cei care au febră butonoasă, dar în ultima vreme nu au mai prea existat astfel de cazuri”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul SCBI, dr. Stela Halichidis.

În concluzie, în caz de muşcătură, se recomandă luarea tuturor măsurilor de protecţie: se vor purta mănuşi şi nu se vor strivi căpuşele cu degetele, pentru că atunci când căpuşele nu vor mai ataca gazda preferată (câinele), vor căuta cu siguranţă altă sursă de hrană, respectiv omul.

De precizat că primele semne ale bolii apar la câteva zile după ce persoana este muşcată de căpuşă, bolnavul prezentând stări febrile, iar în locul înţepăturii apar erupţii.

Taguri articol: sfatul medicului boli stela halichidis infecţioase febra

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU