11 August 2017
1928 accesări
0 comentarii

Pierderile uterine de sânge, între două menstruaţii, se numesc metroragii. Cauzele acestor sângerări pot fi multiple, ele fiind diferite, în funcţie de vârsta femeii şi de problemele sale de sănătate, de natură ginecologică sau nu. La femeile tinere, aflate la vârsta reproducerii, cauzele pot fi reprezentate de fibroame uterine, polipi, complicaţii ale pastilelor anticoncepţionale, dereglări hormonale sau stres.

Dacă nivelul de hormoni ce reglează ciclul menstrual (estrogen, progesteron) este anormal, apar aceste sângerări între menstruaţii. Dacă experimentaţi astfel de sângerări, nu este cazul să vă panicaţi. Multe femei au metroragii, iar vizita la medicul ginecolog poate stabili care este cauza acestora. De multe ori, acestea nu sunt periculoase, dar cel mai bine este ca acest lucru să fie stabilit de un specialist.

„Metroragiile pot fi însoţite şi de alte simptome, precum durere abdominală, crampe, oboseală, durere în timpul actului sexual, menstruaţii neregulate, infecţii vaginale etc. În funcţie şi de aceste simptome, asociate sângerărilor vaginale, dar şi în funcţie de controlul efectuat în cabinetul de ginecologie, medicul curant poate pune un diagnostic corect”, explică dr. Mihaela Dobre, specialist obstetrică şi ginecologie.

Dacă sângerările vaginale apar în timpul sarcinii, dacă sunt abundente, dacă apar după instalarea menopauzei sau dacă sunt însoţite de ameţeli, dureri puternice, prezentaţi-vă de urgenţă la medic!

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU