20 Iunie 2016
4299 accesări
0 comentarii

Problematica divorţului este destul de frecventă în societatea actuală, unitatea şi structura familiei fiind din ce în ce mai vulnerabilă şi expusă dinamicii cuplului conjugal. Din ce în ce mai multe cupluri cu copii ajung la disfuncţionalitate din cauza reintegrării simultane a rolurilor de parteneri, soţi şi părinţi, ceea ce provoacă unitatea familială.

Prin amestecarea rolurilor partenerii ajung deseori la divorţ şi destructurarea familiei în ansamblul ei. În preocuparea părinţilor privind frustrările, nemulţumirile, dezamăgirile şi suferinţele împărtăşite în cuplul conjugal copilul ajunge să fie martorul disfuncţionalităţii mai mult decât a ceea ce s-ar dori a fi familia şi anume un mediu sigur şi echilibrat pentru dezvoltarea armonioasă şi sănătoasă a copilului.
Foarte multe cupluri aflate în procesul de separare, atât înainte, cât şi după divorţul efectiv, ajung în cabinetele psihologice îngrijoraţi fiind de reacţiile copiilor lor. Cu siguranţă fiecare părinte, indiferent de dificultăţile pe care le întâmpină în cuplu, îşi iubeşte copilul şi îi doreşte binele, însă, de cele mai multe ori, părintele devine absorbit de propriile trăiri privind conflictele conjugale şi neglijează în mod inconştient nevoile reale ale copilului.


În timp ce părintele trăieşte furie, dezamăgire, frică, disperare, revoltă, nesiguranţă şi crede că prin separarea cuplului va proteja copilul, în realitate, copilului îi produce suferinţă prin nesiguranţă şi instabilitate. Pentru copil, fiecare părinte reprezintă jumătate din el şi prezenţa acestuia îl ajută să îşi dea sens şi echilibru. În situaţia în care părinţii devin conflictuali, întreaga lui existenţă este pusă în conflict, atât ca origine, cât şi ca prezent, dar mai ales ca perspectivă de viitor.
Copilul îşi iubeşte necondiţionat părinţii, are nevoie de atenţia şi iubirea lor în mod egal pentru că se identifică cu ei. Îi simte la nivel instinctual şi trăieşte prin ei, toate emoţiile lor fiind trăite amplificat de către copil. Conflictul părinţilor şi separarea acestora constituie o traumă pentru copil, ameninţarea sensului existenţei sale.
Copilul trăieşte, astfel, un conflict psihologic intens, care îi afectează toate planurile vieţii, pornind de la percepţia asupra lumii şi vieţii, la imaginea de sine, locul şi rolul său în viaţă, sentimente de frică, vină, neputinţă, confuzie, deznădejde, disperare, furie, abandon etc. Toate aceste emoţii pentru copil sunt copleşitoare şi au un efect destructurant. Pentru că siguranţa şi integritatea lui existenţială sunt ameninţate, mecanismele de apărare ale psihicului se exagerează şi blochează copilul în emoţii negative, la care devine reactiv prin comportament.

Tulburările care apar la copiii implicaţi într-un divorţ


Tulburările anxioase - copilul manifestă şi exprimă teamă şi tensiune psihică intensă precum şi reacţii fizice de genul transpiraţii, uscăciunea gurii, dureri abdominale, diaree, anxietate generalizată, iritabilitate, crize de plâns fără motiv aparent, atacuri de panică. (…)


Tulburări obsesiv - compulsive - copilul devine inhibat, retras, ruşinos, extrem de respectuos, perfecţionist, neagă puternic tristeţea şi dezvoltă anumite ritualuri pe care le repetă în mod excesiv şi care îi afectează atât planurile vieţii sale, cât şi ale celorlalţi din jurul său. (…)


Tulburarea depresivă şi de dispoziţie - apatie generală, copilul refuză alimentaţia, refuză să se joace, plâns facil, iritabilitate, oboseală, paloare, izolare, vorbeşte des despre moarte, enuresis, encoprezis, dureri abdominale, diaree, vărsături, atenţie scăzută, tulburări de memorie, scad performanţele şcolare, uneori apare violenţa, lentoare motorie şi verbală, scade imaginea de sine, scade energia, are insomnii, sentimente de inutilitate, nefericire şi eşec, abuz de substanţe interzise, tentative de suicid. (…)
v v v
Relaţia dintre cei doi adulţi, parteneri ai cuplului conjugal, nu poate fi separată de relaţia părinte-copil. Cu cât este mai adânc conflictul dintre părinţi, cu atât simptomele copilului vor fi mai accentuate şi suferinţa lui mai profundă. (…) Copilul are nevoie de ambii părinţi, el are nevoie de siguranţă, stabilitate şi de modele eficiente şi nu perfecte, de gestionare a situaţiilor conflictuale şi a emoţiilor negative. Copilul nu este între părinţi, ci este al părinţilor!


Pentru mai multe informaţii, dar şi consiliere, puteţi apela numărul de telefon 0723.580.669.


Psiholog Elena Ranga

Taguri articol: copilul elena ranga psihologie psiholog psihoterapie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU