14 Septembrie 2015
1918 accesări
1 comentariu

Întărirea sistemului imunitar trebuie să fie o prioritate atunci când ne dorim o sănătate de fier. În anotimpul rece avem nevoie de o stimulare imunitară de calitate, care să ne ajute corpul să treacă blând şi uşor peste afecţiunile respiratorii, urinare şi alte probleme de sănătate. Plantele sunt cele care ne pot aduce beneficii importante în acest proces de creştere a imunităţii. Pentru a ne apăra organismul şi pentru a preveni apariţia bolilor, specialiştii recomandă o serie de plante care întăresc sistemul imunitar. Viroze respiratorii, tuse, dureri în gât, toate pot fi vindecate cu ajutorul plantelor, susţin nutriţioniştii.

„Cea mai cunoscută plantă imunostimulatoare este echinacea purpurea, care stimulează sistemul de autoapărare a organismului prin mobilizarea leucocitelor şi mărirea activităţii fagocitozei realizând creşterea nespecifică a rezistenţei organismului la infecţii, prin inhibiţia multiplicării viruşilor şi prin stimularea producerii de interferon. Preparatele cu suc proaspăt de echinacea sunt cele mai potrivite pentru administrarea cu cel puţin o lună înainte de expunere la vremea rece, minimum două săptămâni, maximum două luni de zile în cazul persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire. Aloe vera este o plantă cu multiple efecte asupra organismului, întăreşte capacitatea sistemului imunitar şi stimulează regenerarea celulară, are acţiune antiinfecţioasă, antibacteriană, antiparazitară, antivirală şi de detoxifiere generală. Uleiul esenţial din frunzele arborelui de ceai are efect imunostimulator, antibacterian, antiviral şi antifungic. Busuiocul stimulează sistemul imunitar în guturai, gripă, boli infecţioase. Se pare că fructele caisului acţionează şi în sensul creşterii imunităţii organismului. Cimbrul de grădină întăreşte sistemul imunitar, poate fi folosit ca şi condiment în mâncare, ca ulei esenţial, tinctură, infuzie”, a precizat dr. Cătălina Rudencu, medic homeopat, apifitoaromaterapie, medic specialist expertiză medicală, consilier în nutriţie, preşedinte Asociaţia EDUVIT.

Taguri articol: plante sistem imunitar aloe vera

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

13 februarie 2016
HRFguOmIB
yLjcQ6Dbx

Daca tot erau deja doua suruburi in preete, oare nu se putea agata/atarna obiectul muncii macar intr-unul din ele? Nu stiu exact modelul, dar nu am avut router pana acum sa nu aiba lacasuri si pentru prins pe preete. Poate chiar dura mai putin decat demonstratia de impletit fire .Pe de alta parte si fabricantul lipsit de imaginatie: ar fi trebuit sa includa in kitul de instalare si un cablu de otel cu un ochi la un capat si o mufa de retea la celalalt pentru astfel de situatii de epuizare extrema a instalatorului .

Articol publicat de Redactor