24 Mai 2017
5458 accesări
99 comentarii

Medicii oftalmologi s-au confruntat, în ultima vreme, cu tot mai multe cazuri de conjunctivită. Tocmai de aceea, cadrele medicale recomandă ca persoanele afectate să se prezinte imediat la un specialist pentru un consult, respectiv administrarea tratamentului corespunzător.

Şeful secţiei Oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, dr. Sanda Jurja, a declarat că printre cauzele conjunctivitei se numără infecţiile cu virusuri, bacterii, alergii, diverse contacte cu substanţe iritante etc.

„Conjunctivitele virale sau bacteriene pot afecta unul sau ambii ochi şi sunt extrem de contagioase. Din nefericire, acestea pot evolua foarte dramatic, cu dureri mari, senzaţii pregnante de corpi străini. Deseori, conjunctivita apare din cauza aglomeraţiei, a instabilităţii atmosferice şi termice. Ca atenţionare, oamenii trebuie să ştie că boala se poate transmite inclusiv pe cale aeriană. Starea de contagiozitate se poate menţine câteva zile bune, iar pacientul poate avea chiar nişte stări pseudo-gripale, cu puţină febră, nas înfundat. Într-un cuvânt, conjunctivita poate semăna cu o răceală, dar nu este“, a precizat medicul.

Dr. Jurja a mai spus că una dintre caracteristicele acestor conjunctivite este senzaţia de mâncărime, asociată cu ochi roşu, secreţie redusă, dar şi alte simptoame alergice, precum nas înfundat, mâncărimi în gât şi tuse seacă.

Partea proastă este că medicii se confruntă tot mai des cu pacienţi care ajung la spital doar atunci când nu mai au încotro, iar lipsa unui tratament adecvat poate conduce la complicaţii. Mai mult decât atât, oamenii trebuie să înţeleagă că nu trebuie să recurgă la leacuri băbeşti pentru a scăpa de conjunctivită, ci trebuie să se prezinte de urgenţă la medic.

Primul lucru pe care trebuie să-l facă o persoană care a contactat o conjunctivită este să cureţe foarte bine ochiul, pentru a evita ca infecţia să se dezvolte. În plus, pentru diminuarea senzaţiei de disconfort, se poarte aplica pe ochi câte o compresă rece.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

64 comentarii

4 iulie 2025
kfw5c
Krkqzu mcjrtm

amoxicillin ca - https://combamoxi.com/ order amoxicillin sale

3 iulie 2025
l3d6i
Svovup gqvken

ed remedies - site buy ed pills cheap

30 iunie 2025
g9zig
Fnhhte wujoxa

buy meloxicam 7.5mg for sale - moboxsin.com buy meloxicam pill

28 iunie 2025
luhmi
Skangc onqfdp

buy warfarin 5mg without prescription - https://coumamide.com/ order cozaar 50mg online

26 iunie 2025
fgc0u
Qlqbjw bhivra

buy esomeprazole 40mg pill - https://anexamate.com/ buy esomeprazole no prescription

24 iunie 2025
79s3y
Hcwelf iqxfgm

cheap augmentin - https://atbioinfo.com/ buy generic acillin

22 iunie 2025
wdwrl
Ccevlv xctqkx

buy azithromycin 500mg pills - brand tindamax 500mg purchase nebivolol online cheap

20 iunie 2025
m3sdz
Ydyqgb fovhrn

amoxil cheap - order ipratropium pills combivent price

17 iunie 2025
jh5p3
Vvqfsp ryhueg

buy inderal cheap - order generic plavix 150mg methotrexate 10mg oral

12 iunie 2025
po0c1
Vtqqnd kqovhc

zithromax over the counter - where to buy tetracycline without a prescription cost flagyl 200mg

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU