21 August 2017
2537 accesări
98 comentarii

Cu ajutorul metodei calendarului, poţi afla mult mai uşor când vei avea următorul ciclu menstrual sau perioadă fertilă, cât şi data probabilă a naşterii, în caz că intenţionezi să rămâi însărcinată.

Această metodă permite doamnelor şi domnişoarelor să-şi calculeze perioada de ovulaţie. Aceasta apare, de obicei, cu 12-16 zile înainte de următoarea menstruaţie. Înainte de folosirea acestei metode, femeia trebuie să-si noteze, timp de şase luni, ciclurile menstruale. Se calculează numărul de zile de la începutul menstruaţiei până la următoarea, ca să poată urmări care este intervalul cel mai mare de zile şi care este cel mai mic între cele două menstruaţii.

„Se pregăteşte o foaie şi un pix şi se încep calculele. Din cel mai mic interval, întotdeauna se scad 18 zile. De exemplu: dacă pe parcursul celor şase luni de monitorizat menstruaţiile, cel mai mic interval a fost de 27 de zile, scăzând 18, ajungem în a noua zi după ce a venit menstruaţia. Din cel mai lung interval de zile, se scad întotdeauna 11. Exemplu: dacă distanţa dintre menstruaţii a fost, cea mai mare, de 31 de zile, se scad 11 şi se ajunge în a douăzecea zi de când v-a venit ciclul. Folosind aceste exemple, se delimitează fazele: perioada infertilă (din prima zi de menstruaţie, până în ziua a 8-a); faza de fertilitate crescută (între ziua a noua şi ziua 20); a doua perioadă infertilă (din ziua 21 până începe următorul ciclu. Dacă ciclurile sunt neregulate, perioadele de fertilitate vor fi mai lungi”, explică specialiştii Spitalului Euromaterna.

Pentru detalii, programări, consultaţii şi consiliere, apelaţi numărul de telefon al Spitalului Euromaterna, 0241.605.555.

Taguri articol: sarcina metoda calendarului euromaterna fertilitate ovulaţie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

62 comentarii

25 iunie 2025
n7bcd
Tndpop owgqtk

buy augmentin tablets - atbioinfo buy acillin online

23 iunie 2025
n2cdf
Bceaje ntlznk

buy cheap generic zithromax - buy generic nebivolol over the counter nebivolol canada

20 iunie 2025
2uh37
Vkuzqx czoess

cost amoxil - amoxil drug buy ipratropium 100mcg sale

17 iunie 2025
d4gc1
Rvgezj vljkkn

inderal order - buy inderal for sale cost methotrexate 5mg

10 iunie 2025
can you take amoxicillin and flagyl at the same time
Owwuvl bhlrqn

I am in point of fact happy to glance at this blog posts which consists of tons of useful facts, thanks object of providing such data.

8 iunie 2025
buy cialis online europe
Ihtcth nmucjp

More posts like this would persuade the online play more useful.

3 iunie 2025
692h6
Shjurp mulkoc

order provigil 100mg online cheap order provigil 100mg pill buy modafinil pills for sale modafinil 100mg pill modafinil sale oral provigil purchase modafinil sale

19 mai 2025
Mvalca
Orbmzv izpjhh

buy generic valtrex for sale - buy valacyclovir 500mg without prescription buy forcan paypal

18 mai 2025
Vhcokr
Bqrguj xfskzd

buy generic ondansetron over the counter - where can i buy ondansetron zocor 10mg tablet

1 mai 2025
Oaixsc
Ebcahx xhbhir

purchase mobic without prescription - buy flomax 0.2mg generic flomax uk