28 Iulie 2017
2230 accesări
0 comentarii

Accidentul vascular cerebral (AVC) apare atunci când unul dintre vasele de sânge care irigă creierul se sparge (hemoragic) sau este blocat de un cheag sangvin (ischemic). În timpul unui AVC, celulele nervoase din apropiere suferă din cauza lipsei oxigenului şi a nutrienţilor, ceea ce poate duce la dizabilităţi permanente.

Potrivit specialiştilor, stilul de viaţă nesănătos este principala cauză a accidentului vascular cerebral. „O mare parte a accidentelor vasculare cerebrale pot fi evitate prin conştientizarea şi eliminarea factorilor de risc. Studii recente au demonstrat că 10 factori de risc influenţabili sunt responsabili pentru apariţia a 91% dintre accidentele vasculare cerebrale. Printre aceştia, se numără hipertensiunea arterială, sedentarismul, dislipidemia, dieta dezechilibrată, obezitatea abdominală, fumatul, consumul de alcool, diabetul zaharat, bolile cardiace şi diverşi factori psiho-sociali”, afirmă dr. Gabriel Chiţoiu, cardiolog.

Medicul specialist mai spune că hipertensiunea arterială este cel mai important factor de risc care poate fi modificat, fiind implicată în jumătate dintre accidentele vasculare cerebrale. Aşadar, controlând tensiunea arterială, realizăm şi prevenţia unei mari proporţii din accidentele vasculare cerebrale. În acelaşi timp, trebuie să se ştie că pacienţii cu fibrilaţie atrială au un risc de cinci ori mai mare de a suferi un AVC.

„15% din totalul accidente vasculare cerebrale apar pe fondul fibrilaţiei atriale. Aceste accidente sunt mai severe decât cele care nu se asociază cu fibrilația atrială. La rândul lor, hipertensiunea arterială și fibrilația atrială pot fi prevenite şi controlate prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos (efort fizic, dietă, menţinerea greutăţii corporale). Educaţia pentru sănătate, de la cele mai mici vârste, este esenţială pentru prevenirea AVC, dar şi a altor boli cardio-metabolice”, explică medicul cardiolog.

Screening-ul pe scară largă pentru fibrilaţia atrială asimptomatică la persoanele în vârstă de peste 65 de ani, urmat de tratamentul cu noile anticoagulante orale, ar putea reduce costurile accidentelor vasculare cerebrale şi dizabilitatea asociată acestora. Începând cu anul 2012, ghidurile Societăţii Europene de Cardiologie au recunoscut întâietatea noilor anticoagulante orale în prevenţia AVC la pacienţii cu fibrilaţie atrială, considerând că acestea au eficacitate mai mare şi sunt cost-eficiente, în comparaţie cu alternativele clasice. 27 din 28 de ţări europene compensează tratamentul cu noua generaţie de anticoagulante orale.

Cum se procedează în caz de AVC

În cazul unui AVC, pacientul trebuie transportat la spital cât mai repede cu putinţă, preferabil în decurs de o oră, pentru a evita decesul şi dizabilităţile.

„Prezentarea rapidă la un spital specializat în tratareal AVC, după apariţia simptomelor, şi tratamentul instituit precoce maximizează şansa de succes terapeutic şi de recuperare post-AVC. Mijloacele de tratament pentru accidentul vascular cerebral s-au perfecţionat continuu în ultimii 15 ani. În acelaşi timp, pacienţii trebuie să fie conştienţi că, dacă nu-şi schimbă stilul de viaţă care a determinat apariţia primului accident vascular cerebral, posibilitatea unei recidive rămâne crescută. De asemenea, este esenţial ca un pacient cu AVC să respecte întocmai tratamentul prescris de medic la externarea din spital după un accident vascular cerebral”, a declarat dr. Ana-Maria Ionescu, medic neurolog.

Medicii specialişti afirmă că este nevoie mai mult ca oricând de programe de prevenţie, atât pentru bolile cerebro-vasculare, cât şi pentru alte patologii cronice. Accesul la noua generaţie de anticoagulante orale este obligatorie pentru prevenirea accidentului vascular, la pacienţii cu fibrilaţie atrială. Fiind un tratament care se ia timp de zeci de ani, este important să fie compensat. În acelaşi timp, este necesară îmbunătăţirea politicilor de acces la servicii medicale şi psiho-sociale pentru pacienţii cu accident vascular cerebral, pentru evitarea dizabilităţilor. „Este important să-i redăm societăţii pe aceşti oameni, nu să-i transformăm în asistaţi social”, adaugă dr. Chiţoiu.

Recunoaşterea unui accident vascular cerebral

Se poate face folosind metoda FAST (Face, Arms, Speech, Time), dezvoltată de World Stroke Foundation. Acestea sunt semnele care trebuie urmărite: rigiditate într-o parte parte a feţei, de obicei la nivelul gurii şi a ochilor; inabilitatea de a ridica ambele braţe; probleme cu vorbitul sau inabilitatea de a comunica. În cazul în care sunt observate aceste simptome, trebuie apelat cât mai repede numărul de urgenţă 112 sau persoana respectivă trebuie transportată la cel mai apropiat spital. Fiecare minut pierdut, în timpul unui accident vascular, la nivelul unei artere mari a creierului, cum este artera cerebrală medie, înseamnă: aproximativ 1.9 milioane de neuroni pierduţi, 14 milioane de sinapse pierdute, distrugerea a 12 km de fibre nervoase mielinizate, creierul unui pacient cu AVC ischemic îmbătrâneşte cu 3,6 ani la fiecare oră fără tratament.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU