22 Iunie 2017
2260 accesări
98 comentarii

Numită şi toxemie sau preeclampsie, hipertensiunea arterială indusă de sarcină este o condiţie medicală serioasă, experimentată de unele femei aflate la prima sarcină, dar şi în sarcina gemelară sau de femeile care au avut o tensiune arterială considerabil crescută într-o sarcină anterioară.

„În mod uzual, trei dintre caracteristicile primare ale tensiunii arteriale induse de sarcină sunt: presiunea arterială crescută (mai mare de 140/90 mm/Hg); proteină în urină crescută; edem (umflarea). Preeclampsia poate duce la complicaţii grave, de la restricţie de creştere, până chiar la deces în uter, dacă sarcina nu este supravegheată foarte atent; fluxul de sânge scade la nivelul placentei şi, în consecinţă se reduce furnizarea de oxigen şi nutrienţi la copil”, explică dr. Andrei Nicolae Zisu, specialist obstetrică şi ginecologie.

În toate aceste cazuri, mai spune specialistul, monitorizarea atentă şi continuă a valorilor tensiunii este esenţială, iar efectuarea analizelor şi a controalelor de rutină reprezintă o necesitate.

Pentru detalii, consultaţii, programări şi consiliere, apelaţi numărul de telefon al Spitalului privat Euromaterna, 0241.605.555.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

60 comentarii

30 iunie 2025
qunma
Gsxvri wgwvxc

oral meloxicam 15mg - https://moboxsin.com/ buy mobic sale

29 iunie 2025
rwdcg
Qhcvyp bwovvb

medex brand - anticoagulant buy cozaar pills

27 iunie 2025
c3lda
Lroonn ndpuzn

buy nexium 40mg online - anexa mate order esomeprazole 20mg without prescription

25 iunie 2025
u2ike
Vunpwv aexsxs

buy augmentin generic - atbioinfo.com buy generic ampicillin

22 iunie 2025
euenv
Mwjmmh wnbrxe

buy amoxicillin generic - ipratropium over the counter purchase ipratropium for sale

19 iunie 2025
3y5sf
Ebwggo adpwzw

inderal price - methotrexate 2.5mg sale buy methotrexate 10mg for sale

11 iunie 2025
boric acid and flagyl
Boppvy uesjge

More articles like this would remedy the blogosphere richer.

9 iunie 2025
order cialis online pharmacy
Zfmrvz buhvwc

Thanks towards putting this up. It’s okay done.

30 mai 2025
udon3
Sxsxgp ucdyft

cheap modafinil 100mg buy provigil 100mg sale cheap provigil 200mg purchase provigil generic purchase provigil generic modafinil generic order modafinil 100mg generic

15 mai 2025
Gubwxz
Tgmvum wdimcm

order valtrex 500mg online cheap - purchase forcan fluconazole 100mg drug