08 Aprilie 2022
533 accesări
0 comentarii

Specialiștii susțin că toți părinții au responsabilitatea de a-i învăţa pe cei mici cum să fie optimiști, să aibă speranţă şi să înţeleagă rezilienţa pentru a ajunge să fie fericiţi. Aceștia subliniază că, de fapt, această reziliență este strâns legată de fericire, întrucât le permite oamenilor să-şi analizeze experienţele, să înveţe din ele şi să le transforme în ceva pozitiv pentru viitor. Din păcate, rezilienţa nu este o caracteristică intrinsecă a fiinţelor umane, pentru că nimeni nu se naşte rezilient, ci, mai degrabă, aceasta este o abilitate pe care o învață pe parcursul vieții. Prin urmare, arată doc.ro, rolul adulților este să le insufle rezilienţa şi speranţa copiilor, acest lucru însemnând că trebuie să-i ajute să înveţe să se adapteze şi să accepte experienţele de viaţă, să înveţe din ele şi să meargă mai departe.

Primul pas ce trebuie făcut se referă la lecțiile de viață insuflate copiilor, care vor fi plini de speranţă doar dacă aceasta este imaginea pe care le-o prezintă familia. Altfel spus, micuții își urmăresc mereu părinții și încearcă să-i imite. Așa că încercați să fiți un bun exemplu pentru ei şi explicați-le cum să profite la maximum de fiecare experienţă. Apoi, arătați-le că şi situaţiile negative pot fi transformate în ceva benefic. Uneori, în calitate de părinţi, mulți fac greşeala de a-și supraproteja copiii, dar, de fapt, nu le faceți niciun serviciu, pentru că ei au nevoie de o anumită libertate pentru a experimenta şi a greşi. Deci, oferiți-le copiilor spaţiul de care au nevoie pentru a face greşeli, deoarece acesta este cel mai bun mod de a învăţa. De asemenea, este necesar să îi lăsați să gândească singuri şi îndrumați-i astfel încât să înveţe să-şi rezolve propriile probleme. În acest fel, se vor simţi mult mai mândri de ei înşişi. Nu în ultimul rând, învăţați-i pe copiii faptul că fiecare schimbare, oricât de negativă ar părea, este o oportunitate. Acesta este fundamentul rezilienţei: totul poate fi transformat în ceva mai bun.

Taguri articol: sfatul medicului

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU