28 Octombrie 2015
17473 accesări
0 comentarii

După vârsta de 40 de ani, puterea de acomodare a ochiului scade, iar cristalinul „îmbătrâneşte”. Aşa că, apare nevoia de prima pereche de ochelari (de citit) sau dacă suntem deja purtători, de a doua pereche de ochelari (de distanţă). Poate fi folosită, însă, o singură pereche de ochelari, purtătorii trebuind să aleagă între lentilele bifocale sau cele progresive.

Lentilele bifocale - avantajul este că înlocuiesc două perechi de lentile şi sunt accesibile ca preţ. Dezavantaje: cele două zone, de distanţă şi de citit, sunt delimitate clar, printr-o lizieră (linie de separare), trecerea de la dioptria de distanţă la cea de citit se face brusc, iar purtătorul de ochelari se adaptează greu. Un alt dezavantaj: nu pot fi folosite pentru vederea intermediară, la calculator de exemplu este nevoie de încă o pereche de ochelari. Chiar dacă la noi în ţară lentilele bifocale au destui adepţi, ele au fost înlocuite cu succes de lentilele progresive.

Principalul avantaj al acestora este că însumează într-o lentilă mai multe lentile. Practic, pe aceeaşi lentilă, începând de la dioptria de distanţă se ajunge la cea de citit, crescând dioptria în mod progresiv din 0,25 în 0,25 dioptrii. Deci avem o lentilă estetică (fără lizieră sau pastilă), care are rolul de a ne ajuta atât la vederea la distanţă şi citit, cât şi la vederea intermediară.

Dezavantaje: Lentila progresivă este mai scumpă, iar adaptarea la aceste lentile poate dura până la 30 de zile. Există multe situaţii în care adaptarea este instantanee. Lipsa de adaptare la lentilele progresive apare din cauza unei prescripţii necorespunzătoare sau a unui montaj necorespunzător. Lentilele progresive sunt cea mai bună soluţie pentru cei care au nevoie de două perechi de ochelari.


Enise BACI, inginer optometrist OPTIENI

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Enise Baci