27 Ianuarie 2022
1140 accesări
101 comentarii

Cu toate că melasma poate necesita tratamente profesionale pentru eliminarea sa completă, specialiștii consideră că incidența petelor poate fi redusă și datorită proprietăților unor ingrediente naturale. Înainte de toate, însă, ce este melasma? Aceasta este considerată unul dintre numeroasele efecte pe care razele soarelui le au asupra pielii. Pe scurt, este o afecțiune care apare pe pielea feței și care se caracterizează prin apariția unor pete maro. Pe lângă expunerea la soare, tulburările hormonale sunt o cauză relevantă, în special cele experimentate în timpul sarcinii și în urma folosirii de metode contraceptive hormonale, arată unele studii.

Specialiștii afirmă că petele apar din cauza creșterii producției de melanină în anumite zone ale corpului, substanță responsabilă de culoarea pielii. Mai grav este că producția ei exagerată va provoca modificări ale pigmentării pielii. Singurul simptom al melasmei sunt petele, care apar pe față, în special pe obraji, nas, frunte și buza superioară. Este important de menționat că petele pot apărea și în alte zone expuse la soare, precum antebrațele. Desigur, în astfel de situații, medicamentele sunt prima alegere pentru tratarea melasmei, ele constând în aplicarea unei creme faciale prescrisă de medicul dermatolog, care urmărește reducerea petelor. Totodată, se poate opta pentru folosirea unei măști pe bază de miere și lămâie. Tot ce aveți nevoie: trei linguri de lapte (45 ml), patru linguri de miere (100 g), două linguri de suc de lămâie (30 ml). Amestecați toate ingredientele și aplicați rezultatul pe față. Lăsați-l să acționeze 20 de minute înainte de a-l îndepărta cu apă călduță. Repetați procedura de 2-3 ori pe săptămână.

Taguri articol: frumusete miere lămâie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

59 comentarii

luni, 16 martie
Nwoebo
Uvypwm tqzjoa

Den ultimata casino-upplevelsen väntar på Betano. Nya användare får upp till €500 välkomstbonus plus free spins. Sätt dig vid live https://betanogame.org/sv/bonuses/ blackjack-bord eller satsa på sport med oslagbara odds. Din stora vinst börjar här.

10 martie
Uxenka
Obkunt xfpwqy

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering direct thrills with fuel fortune , upper-class slots like Huff N' Huff, and live affairs act truthful at your fingertips. Brand-new players grab 500 Hand-out Spins supplementary $40 in Casino Tip upstanding for depositing $10—added up to $1,000 dorsum behind on first-day screen losses. Job all Thrillionaires: accompany minute, play your style, and drive every moment into epic wins!

10 martie
Bwwvqv
Drniuj ryiocg

Solder together the millions winning big on fanduel casino Michigan – the #1 tangible in dough casino app in America. Pick up your $1000 PLAY IT AGAIN honorarium and refashion every make up, хэнд and somersault into legitimate coin of the realm rewards. Fast payouts, huge jackpots, and non-stop action – download FanDuel Casino any longer and start playing like a pro today!

5 martie
Epkqxz
Ankdbo ybiewk

Le printemps arrive, et les allergies aussi ! Preparez-vous avec notre gamme anti-allergenique. Antihistaminiques, sprays et soins pour les yeux livres chez vous. Respirez mieux, vivez mieux grace a notre service rapide.Acheter clindamycin

1 martie
Migqjr
Nfoegb gkfeft

Stop reading. stake limbo winning. Create your Stake account right now.

27 februarie
Mrowwp
Sbxrcu agfzaa

Get your free Sweeps Coins welcome package at chumba casino promo code. Enjoy non-stop slot excitement with the chance to redeem real rewards. The fun starts here!

24 februarie
Dvmvqq
Jtwguq zqavbm

Dive into the iconic world of prairie power and fortune. buffalo slot free play brings Aristocrat's masterpiece with free spins galore, multipliers up to 27x, and progressive prizes. Your jackpot journey starts here!

20 februarie
Sirfty
Ktxfho etwccg

Sweet Bonanza is bursting with juicy fruits and explosive multipliers ready to boost your bankroll. Trigger sweet bonanza 1000 demo free spins with lollipop scatters and let the tumbles multiply your prizes. Get spinning today!

14 februarie
Zqqtnh
Mntnfu xnzzed

mcluck Ohio mcluckcasinogm mcluck OR

12 octombrie 2025
play casino games for cash
Hqxjpj zpmnew

More posts like this would make the online elbow-room more useful.

123...6
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU