21 Iunie 2022
298 accesări
0 comentarii

Deși, de foarte multe ori, nu faceți legătura, multe probleme ale corpului pot fi semnalate pe față. Altfel spus, fața reprezintă reflexia sufletului, dar, câteodată, este și reflexia sănătății, deoarece este unul dintre cei mai buni indicatori care arată că ceva nu este în regulă în organism. Rețineți că aceste semne nu reflectă întotdeauna boli, dar pot fi un efect al modificărilor hormonale sau al lipsei de somn, printre alte cauze.


Specialiștii spun că pungile și cearcănele sub ochi sunt, adesea, trăsături dobândite genetic. Cu toate acestea, se poate întâmpla să apară peste noapte. Printre cauzele posibile se află fumatul, regimul alimentar nepotrivit, lipsa somnului sau consumul excesiv de alcool.


Apoi, ați observat că vă confruntați cu episoade de acnee ușoară? Poate fi din cauza anumitor probleme digestive sau a consumului de alimente grase. Se pare că există chiar dovezi care sugerează că integritatea tractului gastrointestinal contribuie la apariția acneei. Dacă acesta este cazul, cel mai bine este să faceți mici modificări în obiceiurile alimentare.


De asemenea, dacă aveți nasul mai roșu decât în mod normal, nu uitați că acesta este conectat la diferite vase de sânge. În cazul în care unul nu funcționează bine, culoarea nasului tinde să se schimbe automat, deci se impune o vizită la medic, întrucât ar putea fi vorba despre o boală care necesită atenție, cum ar fi rinofimul, o alergie sau o simplă răceală.

Nu în ultimul rând, tenul și ochii galbeni pot fi o consecință a disfuncției hepatice. De asemenea, icterul este colorarea galbenă a pielii sau a ochilor cauzată de bilirubină, care poate fi un semn al diferitelor probleme de sănătate.

Prin urmare, la cea mai mică suspiciune de boală gravă, cel mai bine este să mergeți la medic pentru a obține un diagnostic și cel mai potrivit tratament.

Taguri articol: sfatul medicului alcool alergie alimente

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU