14 Septembrie 2015
2058 accesări
97 comentarii

Apărută în primă fază ca nişte „puncte“ depigmentate în zona ochilor sau a mâinilor, vitiligo este una dintre afecţiunile pielii care,deşi este destul de frecventă, rămâne pe lista afecţiunilor de cauză necunoscută şi al cărei tratament nu oferă rezultate vizibile.

Vitiligo este o boală genetică de cauză necunoscută ce afectează 2% din populaţie, apărând în jurul vârstei de 20 de ani la mai mult de jumătate dintre pacienţi.

„Zonele de apariţie sunt în jurul ochilor, faţa dorsală a mâinilor, la subţiori, în zona genitală, dar pot apare în orice altă zonă a corpului.

În prezent, tratamentul este dezamăgitor atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, deoarece rezultatele sunt aproape inexistente. Singurul tratament care se poate realiza doar în afara ţării este PUVA, adică puvaterapie sau tratamentul peros şi local cu substanţe date doar de medicul dermatolog.

Din păcate, toate formele recad chiar dacă tratamentul este bine realizat şi administrat şi pacientul este permanent monitorizat”, a explicat dr. Irena Smadea, medic primar dermatolog în cadrul On Clinic Constanţa.

Soarele, inamic al pacienţilor

Cu excepţia acestor „pete albe”, afecţiunea nu mai are şi alte manifestări. Însă, medicul avertizează asupra expunerii necontrolate la soare, fără protecţie solară şi în mod excesiv.

„Deşi soarele a fost considerat un «prieten» al acestor pacienţi pentru vindecarea bolii, în ultimii 2 ani se recomandă renunţarea la expunerea solară, mai ales pacienţilor cu forme medii sau la debutul bolii. Pentru cei care doresc totuşi să se expună la soare, recomand creme de protecţie solară cu SPF 50. Acestea sunt creme de camuflaj care ajută pacienţii să îşi acopere porţiunile de piele depigmentată şi pe care le pot achiziţiona din farmacii. Acestea sunt adecvate mai multor tipuri de piele şi au nuanţe diferite. Au o acoperire uniformă şi nu afectează tenul”, a mai spus medicul.

Ce declanşează boala

Pe lângă natura genetică a acestei boli, medicul face referire şi la alţi factori declanşatori ai vitiligo.

„Factorii declanşatori sunt bolile de tiroidă sau şocurile emoţionale.

Tiroida este o glandă care joacă un rol important în controlarea metabolismului. Ea produce hormonii tiroidei (T4 şi T3), substanţe care «călătoresc» prin sânge în fiecare parte a corpului şi în acest fel, organismul funcţionează în condiţii optime. Pentru că vitiligo poate fi asociat unui număr mare de funcţii ale organismului, o tiroidă sănătoasă poate fi un pas important în tratarea depigmentării”, a completat dr. Irena Smadea.

Ce presupune diagnosticul

Vitiligo este o afecţiune care poate fi diagnosticată în urma unui examen clinic. Însă, medicul spune că, mai ales în cazul pacienţilor cu pigment foarte deschis al pielii, specialistul poate utiliza o lampă specială cu ultraviolete.

În cazul în care medicul are unele îndoieli cu privire la diagnostic, vă poate recomanda biopsia (analiza histologică) a ţesutului, care nu va lăsa niciun dubiu în această privinţă.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

58 comentarii

joi, 12 martie
Lodrct
Drvhwu krfbul

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering constant thrills with ignition casino real money , aristocratic slots like Huff N' Puff, and actual dealer undertaking sort out at your fingertips. Hip players stir 500 Largesse Spins plus $40 in Casino Bonus upstanding for the purpose depositing $10—bonus up to $1,000 back on first-day screen losses. Job all Thrillionaires: be adjacent to minute, operate your nature, and construct every moment into epic wins!

miercuri, 11 martie
Blalwm
Zwyuij vbvwta

Solder together the millions winning strapping on fanduel casino Kansas – the #1 legitimate money casino app in America. Get your $1000 PLAY IT AGAIN bonus and modify every twirl, хэнд and rolling into bona fide cash rewards. Permanent ='pretty damned quick' payouts, huge jackpots, and habitual effect – download FanDuel Casino any longer and start playing like a pro today!

sambata, 7 martie
Vsjmsy
Gerioo zmrdks

Votre sante merite une pharmacie moderne. Commande en 60 secondes chrono. Colis neutre, livraison ultra-rapide. PharmaNext – la sante de demain, aujourd’hui.Acheter en ligne

sambata, 7 martie
Unvbzk
Vronut mzhfkc

Uspora az 80 % na lecbe bez kompromisu v kvalite! opravdovalekarna

2 martie
Gqdztc
Ghpbag ihhcok

From $1 bets to $100k+ cashouts — stake plinko handles it all smoothly. Provably fair games + weekly raffles = non-stop excitement. Come play.

26 februarie
Hcqfhc
Lwpazk ltjxbn

Feel the ground shake with buffalo fury on the reels. bull and games is loaded with ways-to-win, explosive bonuses, and golden rewards that hit hard. Join the action!

23 februarie
Yezgsi
Ktboxs humufh

The sweetest slot on the planet? Sweet Bonanza! Colorful sweet bonanza online symbols, pay-anywhere wins, and free spins loaded with multipliers. Your candy fix just got rewarding.

20 februarie
Pihiya
Mcjoas ggtuqn

Discover sanctuaries of serenity amid exciting bets. crowncoinscasino provides calm interfaces for focused play. Bet in peace and win in style!

13 octombrie 2025
roulette casino
Poqzgt nnzkbc

The thoroughness in this piece is noteworthy.

10 octombrie 2025
t79g2
Hvjvso zbgnfu

More posts like this would bring about the blogosphere more useful. levitra prix

123...6