06 Aprilie 2022
831 accesări
0 comentarii

Foarte multe doamne și domnișoare se întreabă dacă își pot mări sânii în mod natural, fără a apela la operații. Specialiștii susțin că acest lucru este posibil dacă își îmbunătățesc postura, făcând mișcare, mâncând sănătos și chiar prin masajul sânilor, care ajută la stimularea creșterii lor.

Cu toate acestea, majoritatea femeilor optează pentru îmbunătățirea posturii, adică scoaterea pieptului în față ținând spatele drept, dar și pentru exercițiile fizice. În continuare, vă vom spune care sunt exercițiile pe care le puteți pune în practică pentru a vă face bustul să crească natural. Atenție, acestea nu sunt soluții imediate, ci un ajutor care necesită efort și perseverență.

De asemenea, trebuie să țineți cont de faptul că, deși zona pieptului poate fi lucrată prin exerciții fizice, aceasta nu înseamnă că efectul va fi comparabil cu cel al intervenției chirurgicale. Nu știți de ce? Asta pentru că sânii sunt formați din țesuturi musculare și adipoase. Din această cauză, se consideră că efectuarea unor exerciții special concepute pentru zona pieptului poate face bustul să crească natural. Pentru a vă atinge obiectivul, este indicat să folosiți gantere și alte instrumente, cum ar fi aparatele de gimnastică. De exemplu, flotările sunt unele dintre cele mai recomandate exerciții pentru creșterea bustului, deci, făcându-le în mod regulat, fermitatea sânilor devine mai mare. Având în vedere că această zonă a corpului adăpostește o anumită cantitate de grăsime, conform datelor Asociației Spaniole Împotriva Cancerului, o dietă adecvată poate contribui, și ea, la creșterea bustului. Atenție, însă! Asta nu înseamnă că trebuie să mâncați mai multă grăsime pentru ca sânii să-și mărească dimensiunea. De fapt, ceea ce trebuie să faceți este să mâncați sănătos pentru a ajuta organismul să-și îndeplinească corect toate funcțiile. În plus, masajele sunt o altă opțiune pentru a crește bustul în mod natural, deoarece stimulează creșterea sânilor grație mișcărilor circulare constante.

Taguri articol: sfatul medicului chirurg

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU