12 Iulie 2016
2219 accesări
0 comentarii

Strabismul este o afecţiune caracterizată prin devierea ochilor, fie spre tâmplă, fie spre nas, sus sau jos. Această afecţiune face ca ochii să nu mai fie paraleli, iar mişcările lor nu mai sunt concomitente. Strabismul poate apărea chiar şi la sugari sau la câteva luni de la naştere. Boala poate fi provocată de anumite vicii de refracţie, de afecţiuni oculare, grave sau de un muşchi din zona ochilor care paralizează. Specialiştii sunt de părere că majoritatea părinţilor, ai căror copii au această afecţiune, nu văd pericolul real din spatele strabismului. Aceştia îşi duc copiii la medic doar din cauza aspectului inestetic al bolii, fără să conştientizeze că, din cauza strabismului, copilul poate rămâne cu sechele serioase, poate dobândi un handicap vizual netratabil.

În cadrul vizitei la medicul specialist oftalmolog, trebuie să se stabilească adevăratul motiv al apariţiei strabismului, care, în cele mai grave cazuri ar putea fi atrofia nervului optic, cataractă congenitală sau o tumoare intraoculară. Aşadar, în aceste situaţii, controlul de specialitate poate salva vederea copilului, chiar şi viaţa.

„Strabismul netratat poate duce la un handicap vizual definitiv. Orice părinte trebuie să apeleze la medicul oftalmolog, indiferent de vârsta copilului, pentru a se depista cauzele şi pentru a se impune un tratament adecvat. Corectarea bolii se face cu ochelari ce trebuie purtaţi permanent. De asemenea, copilul trebuie să facă exerciţii pentru a-şi recupera calităţile vizuale la ochiul afectat. Pentru cazuri grave se indică intervenţia chirurgicală, care bineînţeles că va fi urmată de purtarea ochelarilor şi de efectuarea exerciţiilor, pentru o perioadă de timp destul de lungă”, ne explică dr. Eliza Avram, medic oftalmolog.

Taguri articol: sfatul medicului strabism ochelari eliza avram

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU