18 Ianuarie 2016
1656 accesări
0 comentarii

Bolile reumatice afectează majoritatea populaţiei, iar pe timpul iernii durerile tind să se accentueze. Se pare că articulaţiile afectate de reumatism devin mai sensibile la temperaturi scăzute şi umezeală, astfel încât disconfortul pacienţilor reumatici creşte în această perioadă.

Dr. Camelia Ciobotaru, şefa Secţiei de Balneoclimatologie şi recuperare medicală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, recomandă pacienţilor cu reumatism să evite expunerea prelungită la aer rece sau la curenţi de aer. „O astfel de expunere nu este convenabilă deoarece boala reumatică se poate decompensa”, declară medicul.

Durerile uşoare pot fi ameliorate cu remedii naturiste. Unguentele de gălbenele şi tătăneasa pot da rezultate, precum şi compresele calde cu infuzie de sulfină şi coada-calului aplicate pe zona dureroasă.

Totuşi, dacă persoanele care suferă de reumatism simt dureri accentuate, acestea trebuie să se adreseze medicului. „Pentru menţinerea unui echilibru, recomand combinarea procedurilor medicale cu cele de kinetoterapie”, declară dr. Camelia Ciobotaru.

Taguri articol: sfatul medicului reumatism camelia ciobotaru

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Alexandra Zamfir