26 Aprilie 2016
6780 accesări
105 comentarii

Pterigionul este o afecţiune oculară, bilaterală care apare la persoanele ce se expun la fenomene iritante prelungite, microtraumatisme, radiaţii ultravilolete, praf, vânt, fum etc. Afecţiunea este inestetică şi poate evolua foarte lent, sau foarte rapid, depinde de fiecare situaţie în parte.

În cazul acestei afecţiuni, se recurge la intervenţie chirurgicală pentru a fi îndepărtată, însă, are un risc mare de recidivă. Printre motivele pentru care majoritatea persoanelor suferinde apelează la îndepărtarea chirurgicală se numără considerentul estetic şi funcţional, deoarece poate îngreuna mişcările ochiului; scăderea acuităţii, atunci când este în stadiu avansat, dar se şi poate infecta, favorizând infecţii corneene.

„La începutul operaţiei se îndepărtează capul pterigionului de pe cornee, apoi se secţionează corpul acestuia şi se curăţă suprafaţa sclerei de ţesutul patologic. Există mai multe variante de a termina o operaţie de pterigion:să se lase sclera neacoperită, să se acopere cu conjunctiva din vecinătate, pentru înlăturarea riscului mare de recidivă, sau să se utilizeze un grefon prelevat de la acelaşi ochi din conjunctiva de sub pleoapă - intervenţia durează mai mult, dar recidiva e mai redusă”, a declarat dr. Bogdan Cucu, medic oftalmolog.

La observarea apariţiei oricărei modificări oculare, pacientul trebuie să se adreseze medicului specialist. Tratamentul curativ este întotdeauna chirurgical, potrivit specialiştilor. Intervenţia chirurgicală este uşoară pentru pacient, se realizează cu anestezie locală, fără internare. Operaţia durează puţin, după care se face tratament local cu antibiotic, antiinflamator şi lacrimi artificiale. După vindecare nu există restricţii speciale. Cu cât operaţia se face mai devreme, cu atât rezultatul vizual este mai bun.

Taguri articol: sfatul medicului bogdan cucu oftalmologie pterigion

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

63 comentarii

1 mai
Gcjrbk
Aczuui jlqfnt

Excellent discussion on the role of exercise in cancer survivorship. Prescribing exercise should become routine. - https://www.dentalyp.com/index.cfm/business/detail?id=MW0223-24-1474406-001&location=DANVILLE%2C+KY , The explanation of mRNA technology in this piece is clear and accessible. Important for countering misinformation. .

8 aprilie
Kcazbs
Wdnejq vinbjx

Conseils personnalisés et service rapide, c’est la promesse de notre pharmacie - https://www.pharmacie-odeon-saint-joseph.com/mentions-legales/ , Soins efficaces, produits naturels et équipe à votre écoute .

21 martie
Ctpyms
Jcrojn srhxap

Ganhe 125% extra + 250 giros grГЎtis no seu cadastro no Mostbet - https://mostbetpt.pro/ , O cassino que mais valoriza seus jogadores te espera no Mostbet .

7 martie
Epfagp
Qkoouo csreht

Boostez vos performances avec notre espace dedie aux sportifs. Complements alimentaires, proteines et soins musculaires sont disponibles. Preparez vos efforts et votre recuperation avec des produits de pointe. Commandez votre nutrition sportive facilement en ligne.augmentin

5 martie
Etbxzz
Ulvaqv qyqwdj

Tisice spokojenych zakazniku setri az 80 %. A vy? opravdovalekarna.cz

3 martie
Cuzrrw
Rajvvj eprvjw

DraftKings casino Casino brings the heat. New users claim 500 spins on Cash Eruption with a $5 wager plus up to $1,000 back in credits. Win big, play safe!

1 martie
Ekycah
Jmyqxu wmqbpe

Deposit crypto, play instantly, withdraw instantly. No excuses, no waiting. Just pure stake login energy.

27 februarie
Pvywsd
Dlzrjw bifpan

Chumba Casino delivers big fun with zero risk. Claim your free chumba casino big wins bonus and play top-tier slots anytime. Real rewards are waiting — start spinning!

24 februarie
Bgomow
Xuregm rnvjul

Feel the thunder of the plains in every spin of this legendary game. buffalo slot machine unleashes golden buffalo bonuses, endless free spins, and massive payouts for non-stop excitement. Start your stampede to fortune today!

20 februarie
Uyfzkn
Fdenca ubvxve

Sweet Bonanza turns simple spins into spectacular win streaks thanks to its unique tumble mechanic. Multiplier sweet bonanza 25000x bombs make every bonus round unforgettable. Get spinning!

123...7