10 Martie 2016
2604 accesări
2 comentarii


Numeroşi doctori şi studenţi, din cadrul Facultăţii de Medicină, au organizat, ieri,în cadrul Spitalului Judeţean, o campanie de conştientizare şi informare a populaţiei despre boala cronică de rinichi, având ca scop promovarea unei vieţi sănătoase. Studenţii au împărţit pliante cu informaţii utile şi pahare cu apă tuturor persoanelor cu acces în spital, iar medicii rezidenţi le-au făcut controlul valorilor tensionale, la standul special amenajat din holul spitalului.


„Urmărim să facem o campanie în rândul populaţiei, persoane sănătoase sau bolnave, să sensibilizăm cât se poate şi să informăm despre patologia renală care este din ce în ce mai frecventă în ultima perioadă. Boala cronică de rinichi are o frecvenţă foarte mare în lumea întreagă, nu numai la noi în ţară, şi de aceea încercăm să mediatizăm câteva reguli simple, pentru o viaţă sănătoasă, nu numai pentru sănătatea rinichiului, ci şi pentru întregul organism. Dăm sfaturi pentru o bună hidratare, evitarea consumului de alcool, promovăm educaţia fizică şi sportul, pentru combaterea sedentarismului şi a obezităţii, care are implicaţii destul de severe în viaţa de zi cu zi, atât pentru persoanele sănătoase, cât şi pentru cele cu afecţiuni.Descoperirea şi tratarea diabetului, controlul valorilor tensionale au un rol important şi pentru menţinerea sănătăţii rinichiului. Avem sprijinul colegilor de breaslă, din cadrul clinicii de nefrologie, şi al tinerilor noştri studenţi care ne ajută în această campanie. Noi oferim un pahar de apă şi recomandarea pentru o bună hidratare şi controlul valorilor tensionale, pe care îl facem aici, în incinta policlinicii”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Alina Stănuguţ, specialist nefrolog.

Boala cronică renală mai este numită şi „ucigaşul tăcut”, pentru că de multe ori este asimptomatică. Bolile de rinichi afectează persoane de toate vârstele şi rasele. Unul din cinci bărbaţi şi una din patru femei cu vârste cuprinse între 65 şi 74 de ani suferă de afecţiuni renale, iar 10 procente din populaţia de pe tot globul este afectată de boala cronică renală, conform statisticilor date de specialişti.

Taguri articol: sfatul medicului nefrologie rinichi

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

2 comentarii

12 martie 2016
Vasilica Florina
Câştiguri din prima lună!

Câştiguri din prima lună! 100-285 de euro lunar! Căutăm colaboratori care vor să câştige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), acum, din prima lună! Oferta este pentru toate localităţile ţării. Lucraţi in timpul liber sau full-time, la alegere. Activitatea este foarte uşoară. Cerem şi oferim seriozitate maximă! Pentru mai multe informaţii, solicitaţi acum detalii unuia dintre membrii echipei. Trimiteţi un mail cu solicitarea “detalii” la adresa: [email protected]

11 martie 2016
costel
Lucru de acasa

Lucru de acasa pe calculator.100-285 de euro lunar!Cautam persoane care sa colaboreze cu noi intr-o activitate simpla,in timpul liber sau full-time.Domeniul,publicitate online pentru piata americana de carti electronice.Necesita:-calculator-conexiune internet-cunostiinte minime pc.Pentru mai multe detalii,contactati unul din membrii echipei la adresa de mail: [email protected]

Articol publicat de Vali PAPATANASIU