obezitate-1336753427

obezitate-1336753427
14 Mai 2012
1178 accesări
0 comentarii

Numărul copiilor care au probleme cu kilogramele în plus a crescut îngrijorător de mult în ultima perioadă. De vină sunt alimentele procesate, sedentarismul, dar şi părinţii prea ocupaţi care, din lipsă de timp, îi lasă pe cei mici să mănânce tot ce vor şi cât de mult vor. Astfel, obezitatea infantilă a devenit una dintre cele mai serioase probleme de sănătate publică ale acestui secol. Potrivit datelor statistice, în 2010, la nivel mondial existau 42 de milioane de copii care sufereau de obezitate. De asemenea, potrivit Centrului de calcul şi statistică sanitară din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, numărul copiilor supraponderali este cu 18 la sută mai mare în ultimii zece ani. Factorii care favorizează obezitatea în rândul celor mici O dietă nesănătoasă, prea bogată în zahăr şi grăsimi, lipsa exerciţiului fizic, alimentele procesate, dar şi predispoziţia genetică la obezitate sunt principalele motive pentru care cei mici ajung să depăşească greutatea normală. „În ultimii ani acest dezechilibru metabolic nutriţional a luat amploare în urma procesării mâncării, excesului alimentar al copiilor, dar şi din cauza greşelilor pe care le fac unii părinţi în alimentaţia celor mici”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Ionica Ciortan, medic primar de medicină generală şi pediatrie, doctor în ştiinţe medicale. Pe de altă parte, specialistul a menţionat că obezitatea se caracterizează prin creşterea numărului de celule, nu a celulelor în sine, motiv pentru care majoritatea copiilor obezi nu mai scapă niciodată de kilogramele în exces. Cei mici sunt dependenţi de mâncarea procesată Medicul pediatru ne-a explicat că printr-o alimentaţie procesată chimic, organismul copilului se dezechilibrează şi nu mai poate procesa corect excesul de calorii. În plus, dr. Ciortan atenţionează asupra faptului că cei mici refuză să mai mănânce produse naturale, deoarece nu au gustul alimentelor procesate pe care le găsesc în magazine. „Există tot felul de substanţe chimice adăugătoare de gust în alimentele de pe piaţă, precum mezelurile sau dulciurile. Aceste substanţe ajung să îi facă dependenţi pe consumatori, iar copiii care se obişnuiesc cu acest tip de mâncare nu mai vor să consume altceva, deoarece nu regăsesc acelaşi gust bun”, a mai spus dr. Ionica Ciortan. Ce probleme de sănătate pot avea copiii obezi Cei care suferă de obezitate infantilă sunt predispuşi la o greutate corporală mare şi la vârsta adultă. În plus, copiii supraponderali au o înclinaţie către afecţiuni precum diabet, probleme respiratorii, boli cardiovasculare şi probleme ortopedice încă de la o vârstă tânără. „Obezitatea la copii este mult mai gravă decât la adulţi în ceea ce priveşte instalarea bolilor. Kilogramele în plus favorizează declanşarea bolilor endocrine sau alergice, dar şi scăderea imunităţii. Mai mult, greutatea peste limitele normale deteriorează agresiv articulaţiile şi poate duce la cifoscolioză(deformaţie a coloanei vertebrale)”, a adăugat medicul pediatru. Risc crescut de astm pentru micuţii supraponderali Potrivit dr. Ionica Ciortan, copiii obezi au şi un proces foarte lent de detoxifiere, motiv pentru care sunt constipaţi, obosiţi, nu au stare şi prezintă un deficit de concentrare ce le scade performanţa şcolară. Totodată, mai mulţi cercetători au descoperit, recent, că micuţii care sunt supraponderali în copilărie, au de două ori mai multe şanse să dezvolte astm până la vârsta de opt ani, decât cei care au o greutate normală. În schimb, copiii care au reuşit să slăbească până la vârsta şcolară au scăpat de sub incidenţa riscului de astm. Medicii îi sfătuiesc pe părinţi să ia măsuri urgente şi sănătoase de restabilire a greutăţii normale a copilului, înainte de a fi prea târziu. Cum putem preveni obezitatea copiilor În primul rând, trebuie să orientăm copiii către mişcare fizică şi o alimentaţie sănătoasă, fără băuturi care conţin chimicale, ne-a recomandat dr. Ionica Ciortan. De asemenea, este importantă adresarea la medic încă de la primele semne de dezvoltare precoce. „La fetiţe se accelerează pubertatea, prima menstruaţie începe de la vârste tot mai fragede(7 - 8 ani), ceea ce opreşte creşterea armonioasă. În schimb, obezitatea întârzie intrarea în pubertate a băieţilor”, a explicat pediatrul. De asemenea, copiii nu trebuie forţaţi să mănânce, dar în acelaşi timp trebuie să respecte un program al celor trei mese pe zi şi să aibă o alimentaţie echilibrată, cât mai naturală. „Este indicat să mănânce tot ce provine din natură, adică legume, fructe, carne, lapte, brânză, ouă şi mai puţin alimente procesate care îngreunează funcţiile organismului”, a precizat dr. Ciortan. Mai mult, părinţii trebuie să îşi îndrume copiii către mişcare, cum ar fi jocuri în aer liber, plimbări, înot, mersul pe bicicletă sau orice altă activitate fizică.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Alexandra MALACHI