29 Noiembrie 2015
1157 accesări
1 comentariu

Nu veți mai privi niciodată bananele la fel după ce veți descoperi cât de multe beneficii pot aduce sănătății odată incluse în alimentație. Bananele ne fac mai veseli, mai deștepți și sunt mai mult decât binevenite după o noapte de petrecere. Ne scapă de grețurile matinale, ne protejează rinichii de cancer, previn diabetul, osteroporoza și pierderea vederii. Mai mult decât atât, bananele alină mâncărimea unei înțepături de țânțar și vă pot face pantofii să strălucească.

Dacă până acum ați crezut că bananele sunt doar pentru maimuțe, v-ați înșelat...

Bananele ajută la combaterea depresiei datorită nivelului ridicat de triptofan, care este transformat în serotonină – neurotransmițătorul pentru starea de bine!

Puteți să alergați, țopăiți și să vă întindeți cât vreți pentru că aceste fructe vă vor proteja de crampele musculare. De asemenea, vă vor face oasele puternice pentru că previn eliminarea calciului prin urinare.

Pe lângă faptul că vă îmbunătățesc starea de spirit, bananele reduc simptomele sindromului premenstrual deoarece reglează glicemia și generează o stare de relaxare care îndepărtează orice urmă de stres.

Bananele reduc inflamația, oferă protecție împotriva diabetului de tip 2, sunt de mare ajutor în procesul de slăbire, întăresc sistemul nervos și contribuie la producerea globulelor albe. Cum sunt posibile toate acestea? Ei, bine, totul se datorează vitaminei B-6 care se regsește din plin în miezul moale, cremos și aromat al acestor fructe.

Ele mai conțin fier, ceea ce înseamnă că vă îmbunătățesc calitatea sângelui și vă pot scăpa de anemie. Cu toate acestea, bananele sunt renumite datorită conținutului ridicat de potasiu și cantitatea mică de sare, ele fiind recunoscute de către Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite ca responsabile pentru diminuarea tensiunii arteriale și protecția pe care o oferă împotriva bolilor de inimă.

Bananele ajută și digestia datorită conținutului de pectină, îndepărtând ușor toxinele și metalele grele din organism. Ele funcționează ca prebiotic, stimulând dezvoltarea bacteriilor bune în intestin și producând totodată enzime care participă la absorbția nutrienților. Bananele sunt eficiente în combaterea constipației și diareei, sunt un antiacid natural care combate refluxul gastroesofagian. De fapt, ele sunt singurele fructe care pot fi consumate fără restricție în cazul ulcerelor gastrice, protejând mucoasa stomacului împotriva acizilor.

Datorită conținutului de antioxidanți, bananele ne protejează de radicalii liberi, bolile cronice și cancer.

Acestea sunt doar o parte din beneficiile consumului de banane. Să nu mai spunem că sunt delicioase consumate ca atare sau în diverse preparate, de la smoothie-uri, până la prăjituri și clătite. Uneori gustul, aroma și textura bananelor sunt suficiente pentru a ne convinge să le consumăm cu mare plăcere în fiecare zi!

Taguri articol: nutritie banane

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

1 comentariu

29 noiembrie 2015
sibnet
activitate acasa pe calculator

In sfarsit, ai gasit o afacere online excelenta, un sistem care te conduce pas cu pas pe drumul bunastarii! Ai acum o afacere online la cheie, pregatita cu tot ceea ce iti trebuie! Ai nevoie doar de calculator si conexiune la internet! Cand doresti cu cea mai mare seriozitate detaliile afacerii, cere detalii la adresa de email: [email protected]