12 Martie 2018
2341 accesări
94 comentarii

Toate mamele care şi-au alăptat copilaşii ştiu că începutul acestui proces natural poate fi, uneori, chiar dificil. Nu spunem acest lucru pentru că cel mic nu şi-ar da seama ce trebuie să facă atunci când se află în apropierea sânului, ci mai ales pentru că, de cele mai multe ori, o proaspătă mamă primeşte informaţii contradictorii de la diferite persoane, iar nesiguranţa ce îi dă târcoale după naştere o poate împiedica să ataşeze corect copilul la piept.

Aşadar, susţin reprezentanţii BB Center din Constanţa, atunci când un bebeluş este ataşat corect la sân, nu se aud zgomote, buzele lui pe sân sunt precum «buzele unui peşte», obrajii acestuia sunt plini, suptul este amplu şi se poate auzi un sunet fin numai atunci când înghite.

„La primele alăptări puteţi simţi o uşoară senzaţie de disconfort sau durere la nivelul mamelonului, dar dacă bebeluşul este ataşat corect, acestea se diminuează şi dispar. Este normal ca mameloanele să devină sensibile în primele zile când alăptaţi şi puteţi să folosiţi în această perioadă o cremă cu lanolină specială pentru mameloane.

Dacă după ce aţi ataşat copilul la sân, observaţi semne ale unei ataşări incorecte - buzele bebeluşului sunt prinse între sân şi gingii, se aud zgomote în timpul suptului, obrajii par traşi înăuntru, nu îl auziţi înghiţind, simţiţi dureri la nivelul mamelonului care se menţin şi după primele două minute, detaşaţi copilul de la sân şi încercaţi o nouă ataşare”, au explicat specialiştii constănţeni.

Mămici, pentru a-l detaşa pe cel mic de la sân, introduceţi cu blândeţe degetul mic în gura copilului, la nivelul colţului gurii. Nu vă faceţi griji dacă nu reuşiţi de la prima încercare o ataşare corectă.

Taguri articol: sfatul medicului sân bebe alaptare la san

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

56 comentarii

30 iunie 2025
717pg
Ibnkov vmkygh

purchase mobic without prescription - https://moboxsin.com/ order generic meloxicam

28 iunie 2025
x3sbq
Leoexd yrkeda

warfarin 5mg tablet - https://coumamide.com/ buy cozaar 50mg online

26 iunie 2025
u9spv
Cyhdmm topxmb

purchase esomeprazole generic - anexa mate esomeprazole 40mg uk

25 iunie 2025
6icjd
Knggci jzlcvw

augmentin 1000mg drug - atbioinfo buy acillin online cheap

23 iunie 2025
1lc2f
Zosxah ctjlqs

zithromax 500mg ca - purchase tinidazole online cheap buy nebivolol sale

18 iunie 2025
av1fq
Huwvjt ywdmnq

buy inderal 10mg online cheap - order plavix generic buy generic methotrexate online

10 iunie 2025
can flagyl cause a yeast infection
Hzclmn xlelbs

More delight pieces like this would urge the web better.

9 iunie 2025
original cialis pills
Xjyite nwqjkk

I’ll certainly bring to read more.

2 iunie 2025
lu4kd
Owkggr wdnwyo

buy provigil 200mg generic cost provigil 100mg provigil 200mg brand modafinil sale cost modafinil 100mg modafinil price buy generic modafinil

19 mai 2025
Eawdvx
Luwglk vidtwh

purchase valtrex pills - cost finpecia fluconazole cheap

Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU