28 Februarie 2013
5983 accesări
113 comentarii

raceala_copii_47069200

raceala_copii_47069200

Când un copil mic tuşeşte, dr. Kati Blacioti, medic primar pediatru în cadrul Clinicii Homeomed consideră că primul lucru ce trebuie făcut este să cereţi ajutorul medicului de familie, pentru a afla cauza care a produs tusea. Din păcate, majoritatea părinţilor se gândesc la ce este mai rău, ca de exemplu o pneumonie şi încep să-şi îndoape copilul cu pastile, ceea ce nu este recomandat. La polul opus sunt părinţii care au declarat război medicamentelor şi lasă ca lucrurile să se rezolve de la sine, ceea ce, din nou, este nerecomandat. Aşadar, importantă rămâne aflarea cauzei tusei, pentru ca medicul să ştie dacă sunt suficiente remediile naturiste, precum siropul de tuse pe bază de plante sau alte remedii alternative la care se poate recurge acasă. De reţinut! În primii doi ani de viaţă, de regulă, bebeluşii pot contracta mai multe răceli, însă părinţii ar trebui să cheme neapărat medicul dacă tusea durează mai mult de zece zile şi, în plus, este însoţită de probleme respiratorii şi de febră. Cât priveşte cauzele tusei la sugari şi copii, acestea sunt răceala de sezon, infecţia urechilor, alergiile, refluxul acid, mâncărimile din gât, infecţiile virale.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

72 comentarii

vineri, 1 mai
Pbqspe
Qgvqwf umheng

Excellent overview of the pathophysiology of Alzheimer’s disease. The role of neuroinflammation deserves even greater emphasis in future therapeutic trials. - https://www.aacp.org/article/50-stories-50-states-southeast , Comprehensive review of CAR-T cell therapy. Manufacturing scalability remains a significant hurdle. .

3 aprilie
Xoxxet
Zumvnp wzyqza

This place was built for exactly this version of you - https://getverapamil.com , The casino vibe you’ve been craving — it’s here .

22 martie
Irymfv
Lwllon oeaesn

Jogue mais, ganhe mais: bГґnus 125% + 250 FS te esperam no Mostbet - https://mostbetpt.pro/ , No Mostbet cada aposta carrega a promessa de momentos incrГ­veis .

20 martie
Dtrxxa
Qknfcs ywsron

Betano Casino https://betanogame.org/de/mobile-app/ liefert pure Spannung. Melde dich an für 100% bis zu €500 plus 150 Freispiele. Spiele verantwortungsvoll und gewinne verantwortungsvoll mit den schnellsten Auszahlungen online. Dein Abenteuer beginnt jetzt.

11 martie
Twhorp
Onlctd rxmysd

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering unhesitating thrills with ignition casino app , restricted slots like Huff N' Word, and live merchandiser act normal at your fingertips. New players get 500 Hand-out Spins together with $40 in Casino Compensation decent in return depositing $10—added up to $1,000 fail on first-day closing losses. Calling all Thrillionaires: be adjacent to at present, vie with your way, and drive every flash into epic wins!

11 martie
Pnatmr
Iavooe oklzmc

Connect the millions friendly strapping on fanduel online casino – the #1 real coins casino app in America. Get your $1000 WITH IT AGAIN gratuity and turn every twirl, hand and roll into official coin of the realm rewards. Fast payouts, immense jackpots, and continuous action – download FanDuel Casino in these times and start playing like a pro today!

7 martie
Rrcckp
Aovzpn uknwna

Nejlevnejsi cesta k originalnim generikum v CR hydroxyzin

6 martie
Fbpgic
Hlznmf cxerla

Commandez depuis votre canape, recevez demain. Conseil personnalise gratuit par nos pharmaciens. Parapharmacie, veterinaire, bebe, sport… tout y est. PharmaChezVous – votre pharmacie a domicile.Acheter calcium

4 martie
Unhwyx
Auzfya rxvxhw

DraftKings video poker Casino lights up your screen. New welcome pack: 500 spins for $5 + up to $1K lossback. From slots to live—dominate!

2 martie
Nycoum
Tyspkz uiabxq

Stake isn’t just a casino — it’s the crypto gambling stake us standard. Provably fair, no KYC hassle for most players, insane multipliers. Start spinning and watch your balance grow.

123...8