11 August 2017
26016 accesări
86 comentarii

Inflamaţia acută sau cronică a mucoasei duodenale se numeşte, în termeni medicali, duodenită. Cel mai des, această afecţiune se asociază cu gastrita. Afecţiunea poate avea multe cauze. Aceasta poate să apară din cauza unor infecţii, toxine, microbi, paraziţi, intoxicaţii, procese alergice etc.

De multe ori, simptomele duodenitei sunt similare cu cele ale gastritei. Cele mai comune simptome sunt durerea intensă, mai ales sub stern, spre partea dreaptă-sus a abdomenului, senzaţia de arsură, după mese, care se accentuează când sunt ingerate anumite alimente iritante, greaţă, vărsături, durere de cap, lipsa poftei de mâncare, nervozitate şi scăderea în greutate. Dacă se intervine la timp, cu un tratament adecvat, duodenita poate fi vindecată. Dacă această afecţiune nu este tratată, se poate ajunge la ulcer duodenal.

„Tratamentul constă în adoptarea unui regim igieno-dietetic. Mesele trebuie luate la ore fixe şi se preferă ingerarea de cantităţi mici de alimente şi mese mai multe, 4-5 pe zi. Alimentele care nu sunt tolerate trebuie eliminate din dietă. Hrana trebuie mestecată foarte bine. Anumite medicamente, precum antiinflamatoarele nesteroidiene, trebuie evitate. Alcoolul şi fumatul sunt strict interzise şi este de preferat evitarea situaţiilor stresante. Dacă se respectă regimul alimentar, mucoasa se reface, iar durerile vor dispărea”, a explicat dr. Tiberiu Tofolean, medic gastroenterolog.

Pentru a calma crizele de duodenită se pot consuma doar anumite alimente, preparate prin fierbere sau coacere, fără grăsimi: carne slabă, brânză proaspătă de vaci, ouă fierte, făinoase, banane, legume şi zarzavaturi (spanac, dovlecei, cartofi, fasole verde etc.), multe lichide (ceaiuri, apă plată, sucuri naturale, făcute în casa, din fructe care nu sunt acide).

Taguri articol: sfatul medicului simptom duodenita

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

51 comentarii

18 iulie
ConnieRam
Hskkcc rbevqs

I’ll certainly bring to skim more. https://gnolvade.com/es/doxicicline-comprar-online/

18 iulie
0056f
Mfjxyr deldpk

More posts like this would make the blogosphere more useful. buy gabapentin 100mg pill

16 iulie
3q124
Tagwrj jcniby

cheap viagra and cialis - can you buy viagra chemist viagra buy in bangkok

15 iulie
ConnieRam
Ssxbpv dejmye

how to buy zantac - zantac 300mg pills zantac drug

13 iulie
4uy6m
Lukwxw cqylmn

cheap cialis for sale - what is cialis used to treat cialis online without pres

11 iulie
5pvoe
Ehmfkv sdowkh

cenforce 50mg over the counter - https://cenforcers.com/# cenforce 100mg usa

10 iulie
6y4dy
Wnvsdn yvjxur

escitalopram 10mg canada - escitalopram 20mg canada buy lexapro sale

9 iulie
svtlp
Njvjqa xuuyeo

order forcan for sale - https://gpdifluca.com/# order fluconazole 200mg generic

4 iulie
i4tnx
Snmwlg pqtwbd

erection pills viagra online - buy ed pills generic pills for erection

1 iulie
7bmsw
Hbchvi tpgwhi

mobic over the counter - https://moboxsin.com/ meloxicam 15mg pills

1234...6