28 Martie 2022
1052 accesări
103 comentarii


În caz că nu știați, atât umidificatorul, cât și dezumidificatorul pot contribui la îmbunătățirea calității aerului din cameră. Care dintre acestea două este, însă, mai indicat în locuință? În principiu, excesul de umiditate din aer sau absența acesteia poate duce la unele probleme de sănătate, în special la persoanele vulnerabile, cum ar fi nou-născuții sau persoanele cu astm bronșic. În aceste condiții, poate fi necesară utilizarea unui umidificator sau a unui dezumidificator. Ce să alegeți? Totul depinde de condițiile climatice ale casei.

De fapt, susțin specialiștii, regula este foarte simplă: în medii uscate, ar trebui să vă luați un umidificator, iar în medii umede, dezumidificatorul este cel mai adecvat. Primul adaugă umiditate aerului, iar al doilea o scade. În timpul verii, de exemplu, umiditatea crește din cauza temperaturilor ridicate și apare sub formă de vapori de aer. Tocmai de aceea, un umidificator este un dispozitiv care poate contribui la creșterea umidității din aer. În zilele noastre, există umidificatoare cu abur rece, care funcționează prin intermediul ultrasunetelor, care sunt responsabile de evaporarea apei în siguranță. Acest design este ideal în timpul verii, deoarece împrospătează aerul din cameră. Dintre beneficiile umidificatorului amintim: risc mai mic de uscare a ochilor, pielii sau buzelor.

Totodată, acesta minimizează apariția afecțiunilor respiratorii, legate de astm, gripă, răceală sau alergii. Dezumidificatorul, în schimb, îndeplinește funcția opusă umidificatorului, adică reduce excesul de umiditate din aer. Acest dispozitiv captează umiditatea și colectează apa într-un recipient special.

Taguri articol: sfatul medicului astm alergii probleme temperaturi

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

62 comentarii

22 februarie
Ytwgsj
Cgbirr vchsqp

Sweet Bonanza is the slot that turns sugar into serious cash prizes. Pay <a href="https://sweetbonanzademous.com/sweet-bonanza-strategies-and-tips/">how to play sweet bonanza</a> anywhere on the reels, multiply with bombs, and trigger free spins for even bigger thrills. Play now and feel the rush!

19 februarie
Hgqrfv
Nyrlqg irlqqf

Step into the world of big wins and bright emotions. <a href="https://crowncoinsus.com/crowncoins-casino-online/">crown coins casino log in</a> ensures quick fund withdrawals and 24/7 support. Start playing right now!

11 februarie
Hrfowo
Notoaa sddlmv

mgm online betting <a href="https://betmgm-play.com/">online casino betmgm play</a> betmgm pa casino

12 octombrie 2025
online black jack
Leslwu andvzq

I am in fact happy to glance at this blog posts which consists of tons of profitable facts, thanks for providing such data.

8 octombrie 2025
LklpPlado
Tnping jzijiz

You can conserve yourself and your ancestors close being alert when buying medicine online. Some pharmacopoeia websites control legally and sell convenience, reclusion, bring in savings and safeguards over the extent of purchasing medicines. buy in TerbinaPharmacy https://terbinafines.com/product/pyridium.html pyridium

30 august 2025
ConnieRam
Eflgoi vvkdwo

This is the tolerant of delivery I turn up helpful. http://zgyhsj.com/space-uid-979327.html

24 august 2025
ConnieRam
Ayvusg nxglos

xenical brand - https://asacostat.com/# buy orlistat pill

21 august 2025
ConnieRam
Mbuapg xjypgx

dapagliflozin 10mg cost - https://janozin.com/ forxiga over the counter

15 august 2025
ConnieRam
Cnyceu cptpqj

More posts like this would add up to the online space more useful. http://www.predictive-datascience.com/forum/member.php?action=profile&uid=44944

8 august 2025
ConnieRam
Egqrjy zsnzjh

The vividness in this ruined is exceptional. https://doxycyclinege.com/pro/topiramate/

1234...7
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU