21 Ianuarie 2016
3346 accesări
96 comentarii

În combinaţii care mai de care mai interesante, tratamentele sub formă de creme, capsule ori loţiuni şi unguente, aşa-zisele produse „naturiste“ pe care diverşi producători şi comercianţi le declară adevărate „minuni“, sunt capcane, spun medicii care atrag atenţia asupra efectelor secundare.
Nu de puţine ori, în disperare de cauză, alergăm către magazinele care comercializează produse „naturiste” şi care promit marea cu sarea, nefiind recomandate de o persoană specializată.
Medicii spun că, în lipsa unor reglementări clare, comercianţii pot „fenta” cumpărătorul prin practici comerciale înşelătoare.
Un exemplu în acest sens sunt cremele antiacnee despre care dermatologii atrag atenţia că nu rezolvă cu adevărat problemele.

„Un tratament corespunzător al problemelor tenului şi în particular al acneei se rezolvă la medic, după investigaţii de specialitate. Cremele şi loţiunile sau gelurile din farmacii sunt adjuvante, însă nu fac altceva decât să cosmetizeze problema pentru o perioadă scurtă de timp. Cât priveşte un tratament medical, prescris în funcţie de afecţiune, de tipul acesteia, de vârsta şi istoricul pacientului, înseamnă cu totul altceva. Ca să nu mai vorbim de faptul că un astfel de tratament este de lungă durată şi nu «promite» vindecarea după 3-4 săptămâni de utilizare, aşa cum se întâmplă în cazul multor terapii din comerţ. Pe de altă parte, mare grijă la efectele adverse ale acestor produse asupra pielii. Pot provoca alergii sau pot agrava afecţiunea deja instalată”, a precizat dr. Irena Smadea, medic primar dermatolog în cadrul Medical On Group.

Practici comerciale înşelătoare

La capitolele detoxifiere şi dureri articulare, piaţa produselor naturiste este campioană în România. Mii de produse pe a căror etichetă se specifică fel de fel de plante şi tincturi, esenţe sau balsamuri, ar convinge orice cumpărător că merită cumpărate cel puţin o dată.
Surprinzător este că în topul celor mai vândute produse stau cele care se adresează nu doar unei singure categorii de afecţiuni, ci acoperă o gamă largă de boli şi simptome. De pildă, sunt tratamente care sunt folosite deopotrivă pentru durerile pacienţilor cu artrită, ameliorând în acelaşi timp şi simptomele în alergii cutanate.
Altele sunt recomandate pentru o piele mai fermă, dar vin să completeze şi terapia celor care au probleme osoase sau fac să dispară ca prin minune monturile de la picioare. Oricât de convingătoare ar părea, reprezentanţii ANPC atrag atenţia asupra practicilor înşelătoare.

„O practică poate fi înşelătoare prin omisiune, oferind de exemplu informaţii neclare, fiind susceptibilă să îl determine pe consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care altfel nu ar fi luat-o.Un operator economic care face o declaraţie despre efectul unui produs trebuie să aibă capacitatea de a demonstra cele declarate. De exemplu, este ilegală publicitatea pentru un produs despre care se afirmă că este un remediu pentru o anumită boală dacă nu există dovezi ştiinţifice care să susţină această afirmaţie”, spun autorităţile.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

54 comentarii

28 iunie
i7yuy
Hfudag ibfgtv

medex generic - coumamide buy cozaar without a prescription

27 iunie
lfw7w
Guvega awujmy

buy esomeprazole 40mg sale - nexium to us buy nexium 20mg pills

25 iunie
z58zj
Izmyaw bptekh

order augmentin 375mg without prescription - at bio info buy acillin sale

24 iunie
m6upe
Kvpija gvulav

azithromycin for sale - buy tindamax without a prescription order generic bystolic

21 iunie
eo7bm
Phetga ndknnd

purchase amoxil for sale - order ipratropium 100 mcg generic generic combivent 100 mcg

19 iunie
x9wo1
Krihni blzayd

buy propranolol online - order methotrexate online cheap methotrexate 5mg brand

11 iunie
can flagyl kill sperm
Svrisn incbmx

The sagacity in this piece is exceptional.

9 iunie
buy cialis 2.5 mg
Ptfnle dhwuui

Greetings! Jolly serviceable suggestion within this article! It’s the little changes which wish make the largest changes. Thanks a lot for sharing!

31 mai
tp85r
Xfrnnl hrsqhh

buy provigil 100mg online buy provigil 200mg generic buy provigil 100mg without prescription order modafinil without prescription provigil generic modafinil cheap buy provigil sale

17 mai
Ocweqi
Fpbskx yqkrrk

valtrex 1000mg pills - order valtrex 500mg online cheap order diflucan without prescription