07 Aprilie 2016
1003114 accesări
508 comentarii

Psihologii au constatat că o nouă „boală“ a pus stăpânire pe copii, care îi condamnă pe aceştia să fie nefericiţi, depresivi şi chiar violenţi verbal şi fizic, cu cei din jurul lor. Această tulburarea este pusă pe seama deteriorării relaţiei dintre părinţi şi copii şi a faptului că aceştia petrec foarte puţin timp împreună.

CITEŞTE ŞI: Ce găsim cu adevărat în iaurturile de fructe: jumătate zahăr, jumătate aditivi. Unde sunt laptele şi fructele?


Specialiştii au descoperit un nou sindrom, numit ATCP (Angered Temper with Choleric Progression), care întruneşte o serie de tulburări de comporta-ment, cu tendinţe extremiste. Copiii afectaţi de această tulburare sunt retraşi, timizi, sau prezintă nervozitate excesivă şi agresivitate faţă de familie, dar şi faţă de ceilalţi copii.


„Copiii cu probleme de comportament, care se bat, mint sau nu ascultă, sunt de fapt deprimaţi. Sunt copii însinguraţi în interior, deşi sunt înconjuraţi de bone, bunici şi educatoare. Un copil deprimat se poartă diferit decât un adult deprimat. Copilul nu îşi arată tristeţea direct, ci poate fi violent, răutăcios cu alţi copii, sau se contrazice din orice. Dacă îl certăm sau îl pedepsim direct, putem să îl împingem şi mai tare înspre depresie şi izolare”, a declarat Diana Luana Frazzei, psihoterapeut.

!!!! AFLĂ CE SFATURI NE DAU SPECIALIŞTII PENTRU ACEASTĂ AFECŢIUNE: Noul sindrom care face ravagii printre copii. Părinţii şi cei mici au nevoie de ajutor! Sfatul specialistului

Sindromul este definit de psihoterapeuţi ca fiind un efect psihologic al lipsei părinţilor din viaţa copilului, nu neapărat fizică, ci şi prin neglijarea acestora, oferindu-le ca refugiu şi metodă de relaxare tablete, telefoane şi calculatoare.
Mulţi părinţi refuză să petreacă puţinul timp liber, de după serviciu, cu copiii, invocând ca motiv oboseala.

CITEŞTE ŞI: Consumul de mezeluri, la fel de dăunător ca fumatul

Statisticile naţionale, recente, au scos la iveală faptul că, din cauza volumul mare de muncă, părinţii nu petrec timp, aproape deloc, cu copiii lor, iar aceştia, fiind lipsiţi de atenţia părinţilor, dobândesc un comportament negativ.


Până nu de mult, aceste caracteristici erau întâlnite la copiii ai căror părinţi erau plecaţi din ţară şi care rămâneau în grija bunicilor, dar studiile recente au rezultate îngrijorătoare cu privire la comporta-mentul copiilor din familiile întregite.

„Pentru societatea în care trăim, timpul a devenit o resursă critică, care afectează echilibrul dintre viaţa de familie şi cea profesională. Primele victime ale acestei situaţii pot fi, uneori, copiii. Ocupaţi sau prea grăbiţi, părinţii nu realizează că deşi cred că le oferă copiilor lor o viaţă extraordinară, uneori acestora le lipseşte ceva (…)”, declară Gabriela Coman, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.


Strigătul de ajutor al copiilor care au pierdut contactul cu părinţii
Copiii neglijaţi prezintă tulburări de comportament specifice sindromului ATCP. Acestea se manifestă, foarte des, la copiii mici din colectivităţi, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani.
Simptomele acestui sindrom sunt: agresivitatea, nervozitatea excesivă, timiditatea, minciuna, violenţa verbală sau/şi fizică, tendinţa de însingurare, refugiul în consumul tehnologic, faptul că cel mic este necomunicativ sau are cerinţe excesive către părinţi - cere mereu cadouri şi jucării de care nu are nevoie.


„Din ce în ce mai mulţi copii sunt violenţi şi simt nevoia să se impună în faţa colegilor cu orice preţ. Îi ironizează şi uneori devin şi violenţi la nivel verbal, fizic, dar mai ales emoţional”, afirmă Mirela Horumba, psiholog şi psihoterapeut.

Alte semne care ar trebui să le atragă atenţia părinţilor, vis-a-vis de neglijarea copiilor, sunt ticurile şi automatismele pe care aceştia le au, ca urmare a unui dezechilibru emoţional sau a unei stări de nervozitate, cum ar fi urinarea în pat la o vârstă înaintată, introducerea degetului opozabil în gură sau ronţăitul unghiilor.

RECOMANDAREA ZILEI: Şoferii, amendaţi dacă fumează în maşina firmei. Poliţiştii îşi fac cruce: "Nu îndrăznim să dăm astfel de amenzi"

Oricât de bine ar fi îngrijit un copil de bunici, bone, educatoare etc. şi oricât de multe jucării şi dulciuri ar primi, doar atenţia, grija şi dragostea părinţilor îl pot ajuta să crească armonios şi sănătos, pe toate planurile.

Taguri articol: stil de viaţă sfatul medicului copilul copii depresie probleme simptome relaxare psiholog victime tulburări echilibru

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

445 comentarii

25 septembrie
riddles for adults as published on schooltest.org
https://schooltest.org/joinpd-con-code

This site has made a huge difference in my child’s confidence. The games and quizzes are simply brilliant.

25 septembrie
muonline servers
https://rankedprivateservers.com/category/mu-online-private-servers

Ranked Private Servers brings you the top MU Online private servers with real rankings and active moderation. Discover servers with classic Season 6, custom Season 

23 septembrie
https://schooltest.org/
[email protected]

Such a fantastic resource for parents! The activities here really help children grow their skills step by step

21 septembrie
갤럭시가라오케
https://galaxykaraoke.clickn.co.kr

That karaoke performance gave me chills, you were fantastic!

18 septembrie
잠실가라오케
https://jamsilkaraoke.com/

We will prepare a space that will remain in your memories for a long time.

17 septembrie
잠실가라오케
https://hyungworld.com

Whether it's a last-minute business meeting or a late-night private party, you won't be constrained by time to reserve the best Gangnam public or private Jamsil karaoke. We'll adapt to your schedule.

17 septembrie
윈가라오케
윈가라오케

Top professionals operate on unpredictable schedules. To fully support your flexible schedule, we offer a 24-hour premium reservation concierge service. https://hyungworld.com

15 septembrie
kamagra oral jelly pack 7 x 100 mg
A lot of people know Viagra as a way to treat erectile dysfunction (ED), but Kamagra Oral Jelly and other options have become more popular, especially in the UK. Though both have Sildenafil Citrate, they differ in form, speed, cost, and ease of use. <a

A lot of people know Viagra as a way to treat erectile dysfunction (ED), but Kamagra Oral Jelly and other options have become more popular, especially in the UK. Though both have Sildenafil Citrate, they differ in form, speed, cost, and ease of use.

15 septembrie
송파가라오케
송파가라오케

Your passion for singing made the whole karaoke experience unforgettabl https://songpakaraoke.isweb.co.kr

14 septembrie
The Lakagarden Residences
https://the-lakegardenresidences.com.sg

Unlike some complex investments, you don't need any particular specialised knowledge to invest in property.

1...1112131415...45