07 Aprilie 2016
1003702 accesări
551 comentarii

Psihologii au constatat că o nouă „boală“ a pus stăpânire pe copii, care îi condamnă pe aceştia să fie nefericiţi, depresivi şi chiar violenţi verbal şi fizic, cu cei din jurul lor. Această tulburarea este pusă pe seama deteriorării relaţiei dintre părinţi şi copii şi a faptului că aceştia petrec foarte puţin timp împreună.

CITEŞTE ŞI: Ce găsim cu adevărat în iaurturile de fructe: jumătate zahăr, jumătate aditivi. Unde sunt laptele şi fructele?


Specialiştii au descoperit un nou sindrom, numit ATCP (Angered Temper with Choleric Progression), care întruneşte o serie de tulburări de comporta-ment, cu tendinţe extremiste. Copiii afectaţi de această tulburare sunt retraşi, timizi, sau prezintă nervozitate excesivă şi agresivitate faţă de familie, dar şi faţă de ceilalţi copii.


„Copiii cu probleme de comportament, care se bat, mint sau nu ascultă, sunt de fapt deprimaţi. Sunt copii însinguraţi în interior, deşi sunt înconjuraţi de bone, bunici şi educatoare. Un copil deprimat se poartă diferit decât un adult deprimat. Copilul nu îşi arată tristeţea direct, ci poate fi violent, răutăcios cu alţi copii, sau se contrazice din orice. Dacă îl certăm sau îl pedepsim direct, putem să îl împingem şi mai tare înspre depresie şi izolare”, a declarat Diana Luana Frazzei, psihoterapeut.

!!!! AFLĂ CE SFATURI NE DAU SPECIALIŞTII PENTRU ACEASTĂ AFECŢIUNE: Noul sindrom care face ravagii printre copii. Părinţii şi cei mici au nevoie de ajutor! Sfatul specialistului

Sindromul este definit de psihoterapeuţi ca fiind un efect psihologic al lipsei părinţilor din viaţa copilului, nu neapărat fizică, ci şi prin neglijarea acestora, oferindu-le ca refugiu şi metodă de relaxare tablete, telefoane şi calculatoare.
Mulţi părinţi refuză să petreacă puţinul timp liber, de după serviciu, cu copiii, invocând ca motiv oboseala.

CITEŞTE ŞI: Consumul de mezeluri, la fel de dăunător ca fumatul

Statisticile naţionale, recente, au scos la iveală faptul că, din cauza volumul mare de muncă, părinţii nu petrec timp, aproape deloc, cu copiii lor, iar aceştia, fiind lipsiţi de atenţia părinţilor, dobândesc un comportament negativ.


Până nu de mult, aceste caracteristici erau întâlnite la copiii ai căror părinţi erau plecaţi din ţară şi care rămâneau în grija bunicilor, dar studiile recente au rezultate îngrijorătoare cu privire la comporta-mentul copiilor din familiile întregite.

„Pentru societatea în care trăim, timpul a devenit o resursă critică, care afectează echilibrul dintre viaţa de familie şi cea profesională. Primele victime ale acestei situaţii pot fi, uneori, copiii. Ocupaţi sau prea grăbiţi, părinţii nu realizează că deşi cred că le oferă copiilor lor o viaţă extraordinară, uneori acestora le lipseşte ceva (…)”, declară Gabriela Coman, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.


Strigătul de ajutor al copiilor care au pierdut contactul cu părinţii
Copiii neglijaţi prezintă tulburări de comportament specifice sindromului ATCP. Acestea se manifestă, foarte des, la copiii mici din colectivităţi, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani.
Simptomele acestui sindrom sunt: agresivitatea, nervozitatea excesivă, timiditatea, minciuna, violenţa verbală sau/şi fizică, tendinţa de însingurare, refugiul în consumul tehnologic, faptul că cel mic este necomunicativ sau are cerinţe excesive către părinţi - cere mereu cadouri şi jucării de care nu are nevoie.


„Din ce în ce mai mulţi copii sunt violenţi şi simt nevoia să se impună în faţa colegilor cu orice preţ. Îi ironizează şi uneori devin şi violenţi la nivel verbal, fizic, dar mai ales emoţional”, afirmă Mirela Horumba, psiholog şi psihoterapeut.

Alte semne care ar trebui să le atragă atenţia părinţilor, vis-a-vis de neglijarea copiilor, sunt ticurile şi automatismele pe care aceştia le au, ca urmare a unui dezechilibru emoţional sau a unei stări de nervozitate, cum ar fi urinarea în pat la o vârstă înaintată, introducerea degetului opozabil în gură sau ronţăitul unghiilor.

RECOMANDAREA ZILEI: Şoferii, amendaţi dacă fumează în maşina firmei. Poliţiştii îşi fac cruce: "Nu îndrăznim să dăm astfel de amenzi"

Oricât de bine ar fi îngrijit un copil de bunici, bone, educatoare etc. şi oricât de multe jucării şi dulciuri ar primi, doar atenţia, grija şi dragostea părinţilor îl pot ajuta să crească armonios şi sănătos, pe toate planurile.

Taguri articol: stil de viaţă sfatul medicului copilul copii depresie probleme simptome relaxare psiholog victime tulburări echilibru

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

488 comentarii

1 mai 2025
clean factory rolex
https://cleanfactorywatches.org/

Our goal is to offer you the best luxury products at the best price with top-quality service. Every item on our website is carefully inspected by our Quality Control (QC) team before being offered for sale. We specialize in luxury watches, and we’ve been selling them since 2014.

1 mai 2025
Tansiyonu En Hızlı Ne Düşürür?
https://www.alifesaglikgrubu.com.tr/makale/tansiyonu-ne-dusurur/3720

High blood pressure ( hypertension ) is a condition in which the blood pressure in the arteries is consistently high. It puts pressure on the arteries to pump blood throughout the body, especially the heart

29 aprilie 2025
nwea map test scores 2025
https://ireadydiagnosticscoresbygradefor20252026.bigcartel.com/

I am glad to read this article, very nice depiction, You have great insights of thr topic

29 aprilie 2025
cheap flights edmonton
https://alfelsontravel.ca/

At Alfelson Travel, we believe every journey should be unforgettable. Based in Edmonton, Canada, we proudly serve travelers from coast to coast, helping Canadians plan their perfect getaways with ease, comfort, and excitement.

29 aprilie 2025
Zblqti
Fmydbi evtpav

buy generic meloxicam over the counter - <a href="https://moboxsin.com/abcelecoxib/">buy celebrex generic</a> tamsulosin 0.2mg oral

28 aprilie 2025
Koon Seng House
https://koonsenghouse.com

Owning a home grants you a valuable asset that can be passed onto your heirs.

28 aprilie 2025
best bathroom remodel companies near me
best bathroom remodel companies near me

When it comes to improving your home, it’s important to find contractors you can trust. Whether you’re looking to update an outdated space, increase the functionality of your bathroom, or create something completely unique https://www.dreamhomeworks.com/bathroom-remodeling/bathroom-remodel-companies-near-me/

26 aprilie 2025
immediate lura trading app
https://zonecrypto.fr/immediate-lura/

In a world where finance and technology are evolving at breakneck speed, This platform is redefining trading and investment strategies. By combining quantum computing and artificial intelligence, It offers advanced trading solutions, particularly in the cryptocurrency market.

26 aprilie 2025
demir eksikliği nelere yol açar​
demir eksikliği nelere yol açar​

Iron deficiency is the condition where the body does not have enough iron. This can manifest itself with symptoms such as fatigue, weakness, headache and difficulty concentrating. https://www.alifesaglikgrubu.com.tr/makale/demir-eksikligi-nedir/2388

25 aprilie 2025
immediate etherfusion
https://invest2euro.com/robots/immediate-etherfusion/

This platform includes robotic algorithms, so the least human intervention is required. It allows you to trade Bitcoin along with other cryptocurrencies with maximum ease.

1...3435363738...49