25 Noiembrie 2015
540656 accesări
2943 comentarii

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

• hemoleucograma (deosebit de importantă de urmărit valoarea hemoglobinei în cazul mămicilor cu anemie descoperită la testările anterioare);
• se recoltează secreţie vaginală pentru depistarea posibilelor infecţii;
• se repetă urocultura şi sumarul de urină pentru monitorizarea infecţiilor urinare şi a nivelului glucozei şi proteinelor din urină;
• se evaluează greutatea mămicii;
• în cazul mămicilor cu hipertensiune, se verifica atent tensiunea arterială;
• unii medici recomandă testul de toleranţă la glucoză (între săptămânile 24 şi 28) pentru diagnosticarea diabetului gestaţional;
• ecografie pentru determinarea măsurilor fătului, a greutăţii probabile, a cantităţii de lichid amniotic din jurul fătului, depistarea oricaror anomalii congenitale, localizare placentei şi poziţionarea fătului;
• dacă ai Rh negativ, în această săptămână ţi se va administra injecţia cu immunoglobulina.

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

2735 comentarii

26 februarie 2025
quinoNUS
Vavada casino

T.me/mvavada - телеграм-канал, где актуальная информация собрана. Казино честно работает, деньги стабильно выплачивает. На ваваде крутые слоты, они никогда не зависают. Мы поддерживаем ответственный подход к игре. Знаем точно, удача вам улыбнется! https://t.me/mvavada - тут о бонусах есть возможность узнать. Играйте с выгодой! Казино Вавада выделяется очень. Сайт сделан стильно и понятно, поддержка всегда на связи. Вы можете не переживать о своих средствах. Окунитесь в мир VAVADA уже сегодня!

26 februarie 2025
GunenHurce
Buy and sell expertly crafted prompts for ChatGPT, Midjourney, Stable Diffusion

FindPrompt https://findprompt.shop/ is the ultimate prompt marketplace for AI prompts, offering high-quality solutions for ChatGPT, Midjourney, Stable Diffusion and other. Buy and sell expertly crafted prompts for text and image generation. Whether you're a writer, artist, developer, or marketer, platform provides the best tools to enhance creativity and productivity. Join a growing community of AI enthusiasts, discover unique prompts, and monetize your skills in AI-driven content creation. Explore the best AI prompts today!

26 februarie 2025
wileylidogy
Cертификация продукции

REDICO - надежная компания, которая оформлением деклараций и сертификатов на продукцию занимается. Все сотрудники вежливые, проявляют высокий уровень профессионализма. Работы будут осуществлены с соблюдением необходимых норм и в соответствии с ГОСТом. Ищете сертификат соответствия? Redico.ru - здесь отзывы о нас представлены, посмотрите их в любое время. Мы готовы предложить вам приличный выбор услуг по приемлемым ценам. Свяжитесь с нами различным удобным вам способом: WhatsApp, Telegram или же MAIL. Сотрудничеством с REDICO вы останетесь довольны.

25 februarie 2025
Donahhyday
Все о долгах и банкротстве физических лиц

На сайте https://dolgam.net вы сможете воспользоваться бесплатной консультацией, чтобы получить качественную, полноценную юридическую помощь. Прямо сейчас воспользуйтесь возможностью изучить все функциональные и интересные сервисы, инструкции, которые обязательно будут вам полезны. Если и вам нечем платить по долгам, вы оказались в сложной финансовой ситуации, то без помощи юристов точно не обойтись. На этом сервисе получите ее абсолютно бесплатно. Здесь также представлены и самые разные информативные материалы.

25 februarie 2025
Bernardskype
The First National Ranking of Stone Countertop Fabricators and Installers

https://masterrealtysolutions.com/2024/08/08/rating-of-companies-producing-stone-countertops-in-the-usa

25 februarie 2025
Bernardskype
The First National Ranking of Stone Countertop Fabricators and Installers

https://public.tableau.com/app/profile/countertops.contractors

25 februarie 2025
Thomastek
Предлагаю

Следи за коэффициентом в Авиаторе, анализируй игру и выходи в плюс, обыгрывая систему: aviator игра на деньги отзывы

25 februarie 2025
Bernardskype
The First National Ranking of Stone Countertop Fabricators and Installers

https://masterrealtysolutions.com/2024/08/08/rating-of-companies-producing-stone-countertops-in-the-usa

25 februarie 2025
Josephshamb
Очень советую

בממלכות של תשוקה, הנאה ואינטימיות עם נערות ליווי באילת. המהות של דירות דיסקרטיות וגם שניכם תבלו יחדיו ותרגישו את הנאות הגוף לבד או המלון, או לצאת לשתות באחד הבארים. יש הרבה דברים לעשות בעיר, אבל לפעמים למרות כל הבילויים אתם עדיין מרגישים כי משהו חסר דירת סקס

25 februarie 2025
PreslMup
Онлайн инструмент для прогнозов крипторынка

На сайте https://cryptopp.ru вы сможете воспользоваться таким важным и ценным сервисом, как предсказатель цен на криптовалюту. Это позволит вам получить точный прогноз того, какая криптовалюта будет дорожать, а какая дешеветь. Это позволит вам узнать, какую из них лучше приобрести сейчас, чтобы заработать на разнице в цене. Для того чтобы получить доступ ко всем функциям, необходимо пройти регистрацию. Она предоставит доступ ко всем опциям. Задайте параметры на определенную дату, чтобы быть в курсе последних изменений.

1...241242243244245...274