25 Noiembrie 2015
534247 accesări
2813 comentarii

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

• hemoleucograma (deosebit de importantă de urmărit valoarea hemoglobinei în cazul mămicilor cu anemie descoperită la testările anterioare);
• se recoltează secreţie vaginală pentru depistarea posibilelor infecţii;
• se repetă urocultura şi sumarul de urină pentru monitorizarea infecţiilor urinare şi a nivelului glucozei şi proteinelor din urină;
• se evaluează greutatea mămicii;
• în cazul mămicilor cu hipertensiune, se verifica atent tensiunea arterială;
• unii medici recomandă testul de toleranţă la glucoză (între săptămânile 24 şi 28) pentru diagnosticarea diabetului gestaţional;
• ecografie pentru determinarea măsurilor fătului, a greutăţii probabile, a cantităţii de lichid amniotic din jurul fătului, depistarea oricaror anomalii congenitale, localizare placentei şi poziţionarea fătului;
• dacă ai Rh negativ, în această săptămână ţi se va administra injecţia cu immunoglobulina.

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

2605 comentarii

17 noiembrie 2025
LyndonRemia
MichaelPen MichaelPen

парни скажите плз АМ запаха какого? купить онлайн мефедрон, экстази, бошки

17 noiembrie 2025
SteveGar
1xBet Промокод 2026 — Выгодный Бонус на Депозит до 32 500 руб

1xBet промокод Введя на http://www.google.la/url?q=https://bergkompressor.ru/news/artcles/?1xbet_promokod_pri_registracii_bonus_5.html и получите бонус 100% на депозит до 32 500?, чтобы получить максимальный стартовый бонус.

17 noiembrie 2025
LyndonRemia
MichaelPen MichaelPen

Наконец-то пришёл товар. Упакован отлично, курик все передал, в этом проблем нет. Пришли домой, распечатали по виду похоже на регу, но в воде разболталось. Муж поставился внутривенно, я отписала chemical, он говорит мол для вв нет инструкции. Похуй, растворили в воде, выпили,И НИХУЯ! НОЛЬ! Не прихода ни тяги, ни хуяги. Пусто. В аське пишу, молчит. Хз. купить Кокаин, Мефедрон, Экстази

17 noiembrie 2025
Normanunlar
Spinbetter

spinbetter pt

17 noiembrie 2025
FrankOxica
Krakenzerkalo

зеркало кракен

17 noiembrie 2025
GeorgeSoimi
1xBet Бонусный Промокод 2026 — Получите до 32 500 RUB

1хБет промокод на фриспины Воспользуйтесь бонус при регистрации на https://kmural.ru/news_importer/inc/promokod_252.html и заберите 32 500? + бонус 100%, чтобы получить максимальное преимущество.

17 noiembrie 2025
Alvinquake
http://ruptur.com/

Go directly to our website — http://ruptur.com/

16 noiembrie 2025
Gregorymeade
Porno

porno

16 noiembrie 2025
Alfredhof
TG @?LINKS_DEALER | EFFECTIVE SEO LINKS FOR SPINBETTERBET.COM

tg @‌links_dealer | effective seo links for spinbetterbet.com

16 noiembrie 2025
nofumknize
Оклейка авто пленкой

Ищете оклейка авто цветной пленкой москва? Посетите by-tuning.ru и вы найдете профессиональные услуги по оклейке. Мы предлагаем: антигравийную защиту, оклейку автомобиля полиуретановой пленкой, бронирование автомобиля пленкой, оклейку автомобиля цветной полиуретановой пленкой, детейлинг салона автомобиля и многое другое. Ознакомьтесь на сайте с примерами работ и прайсом. Предлагаем идеальные решения для тех, кто хочет защитить свой автомобиль от сколов, царапин и прочих повреждений.

1...3233343536...261