25 Noiembrie 2015
532146 accesări
2752 comentarii

Sarcina este unul dintre cele mai emoţionante, impresionante şi fericite momente din viaţa viitoarei mămici. A creşte în interiorul său o nouă viaţă, a da naştere unui copil reprezintă nu numai o continuitate naturală şi firească a vieţii şi evoluţiei speciei, ci şi un cocktail de emoţii şi transformări unice. De aceea, dincolo de transformările fizice ale gravidei, sarcina presupune şi transformări hormonale, psihice şi emoţionale.

Pentru viitorii părinţi nerăbdători şi curioşi vom prezenta în continuare evoluţia sarcinii pe săptămâni, atât în ceea ce priveşte transformările gravidei, dar mai ales dezvoltarea şi evoluţia fătului.

TRIMESTRUL I DE SARCINĂ

Primul trimestru de sarcină se calculează de la momentul ultimei ovulaţii până la finalul săptămânii 12 de sarcină. Pentru multe mămici, mai ales pentru acelea care se află la prima experienţă maternă, trimestrul I de sarcină poate părea cel mai important, emoţionat şi dificil deopotrivă. Este perioada în care află vestea ce mare, în care în sufletul ei încolţeşte sentimentul matern, gândul că va fi mamă.

De asemenea, primul trimestru de sarcină din această adevarată călătorie prin săptămânile de sarcină este extrem de important pentru felul în care se dezvoltă mica fiinţă care a prins viaţă în burtica mamei. Este foarte important, mai ales pentru cele care vor deveni mame pentru prima dată, să ştie la ce să se aştepte, ce provocări şi greutăţi se ivesc pe lungul drum al sarcinii.

Săptămâna 1 ...............Săptămâna 7

Săptămâna 2................Săptămâna 8

Săptămâna 3...............Săptămâna 9

Săptămâna 4.............. Săptămâna 10

Săptămâna 5.............. Săptămâna 11

Săptămâna 6............. Săptămâna 12

Săptămâna 13

TRIMESTRUL II DE SARCINĂ

Această perioadă este cunoscută şi sub numele de trimestrul de miere, datorită experienţelor şi transformărilor uluitoare prin care vor trece atât mama cât şi copilul. Trimestrul al doilea de sarcină începe din saptămâna 14 şi este calculat până în săptămâna 27.

Cele şapte săptămâni sunt cele mai frumoase, relaxante şi cu emoţionate. Poţi spune deja adio semnelor supărătoare ale sarcinii, cum ar fi greaţa, oboseala, anxietatea sau toanele, iar în locul lor se reinstalează buna dispoziţie şi, mai ales, pofta nebună de sex (datorită libidoului extrem de crescut).

De asemenea, este perioada în care afli şi cum vei decora camera bebeluşului, în roz sau în albastru.

Săptămâna 14............... Săptămâna 21

Săptămâna 15............... Săptămâna 22

Săptămâna 16............... Săptămâna 23

Săptămâna 17............... Săptămâna 24

Săptămâna 18............... Săptămâna 25

Săptămâna 19............... Săptămâna 26

Săptămâna 20............... Săptămâna 27

TRIMESTRUL III DE SARCINĂ

Este ultima etapă a emoţionantei călătorii spre destinaţia finală: a fi mamă. Dacă trimestrul II a fost unul relaxant, plăcut, să ştii că în această perioadă lucrurile se vor schimba. Odată cu aproprierea termenului, devii tot mai agitată şi grijile şi teama încep să te copleşească.

Emoţiile marii întâlniri cresc cu fiecare săptămână. Dacă ai o sarcină cu probleme, cu risc de avort, cu fiecare săptămână care trece devii tot mai liniştită. Bebeluşul este suficient de paternic pentru a face faţă unei naşteri premature, chiar dacă la început va avea nevoie de îngrijiri şi sprijin medical de specialitate, mai ales pentru a respira.

CITEŞTE ŞI: Naşterea prin cezariană, o alegere personală sau o necesitate?

Pentru gravidă fiecare zi devine tot mai obositoare şi chinuitoare. Ai luat deja câteva kilograme în greutate, însă adevărata creştere abia acum începe. Burtica ţi se va umfla ca un balon, gleznele şi ele se vor umfla iar varicele vor deveni supărătoare. Sânii deja măriţi vor lua şi mai mult în dimensioni însă vor deveni tot mai grei deoarece vor începe să producă lapte/colostru.

De asemenea, la începutul trimestrului III de sarcină vei merge la un control medical amănunţit. În cadrul acestei vizite, se va avea în vedere:

• hemoleucograma (deosebit de importantă de urmărit valoarea hemoglobinei în cazul mămicilor cu anemie descoperită la testările anterioare);
• se recoltează secreţie vaginală pentru depistarea posibilelor infecţii;
• se repetă urocultura şi sumarul de urină pentru monitorizarea infecţiilor urinare şi a nivelului glucozei şi proteinelor din urină;
• se evaluează greutatea mămicii;
• în cazul mămicilor cu hipertensiune, se verifica atent tensiunea arterială;
• unii medici recomandă testul de toleranţă la glucoză (între săptămânile 24 şi 28) pentru diagnosticarea diabetului gestaţional;
• ecografie pentru determinarea măsurilor fătului, a greutăţii probabile, a cantităţii de lichid amniotic din jurul fătului, depistarea oricaror anomalii congenitale, localizare placentei şi poziţionarea fătului;
• dacă ai Rh negativ, în această săptămână ţi se va administra injecţia cu immunoglobulina.

Săptămâna 28

Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31

Săptămâna 32

Săptămâna 33

Săptămâna 34

Săptămâna 35

Săptămâna 36

Săptămâna 37

Săptămâna 38

Săptămâna 39

Săptămâna 40

Taguri articol: sarcina bebe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

2544 comentarii

25 decembrie 2025
Donaldaxork
MichaelPen MichaelPen

Причёт тут почта России, СПСР это самостоятельная курьерская служба. Купить кокаин, бошки, гашиш относительно норм ценыдрузья всем привет ,брал через данный магазин порядком много весов ,скажу вам магазин работает ровнечком ,адрики в касание просто супер ,доставка работает на сто балов четко ,успехов вам друзья и процветания

24 decembrie 2025
Santoneory
MichaelPen MichaelPen

скорей бы вы синтез заказали МН... Купить кокаин, бошки, гашиш всё ровно забрал rcs-4 , не какой паранои от эффекта =) Позитив да и толькоНа письма не отвечают, щас будем звонить и орать матом...

24 decembrie 2025
LarryAmope
Porno

porno

24 decembrie 2025
Santoneory
MichaelPen MichaelPen

ОПЕРАТОР ОКАЗАЛСЯ ОЧЕНЬ ОТЗЫВЧИВЫЙ! расскажет все что касается его товара! говорит очень вежливо, не чего лишнего! даже когда я засыпал его кучей всяких вопросов он меня не игнорил а старался ответить на все что я его спрашивал! Купить кокаин, бошки, гашиш Всем привет))))) Мой Трипчик))))))KEY я не понимаю что ты хочешь от магазина то теперь ????за непонятку с соткой !!! моральную компенсацию????? или что????

24 decembrie 2025
Santoneory
MichaelPen MichaelPen

сколько Вы уже не появлялись в своей теме? https://novex-m.ru ТС, почисти ветки, ну невозможно же ничего почитать..в разных ветках одно и тоже.Не взирая на то что заказ был оплачен в среду прошлой недели, а получил я его через 9(девять) дней, данный селлер заслужил мое доверие!

24 decembrie 2025
Santoneory
MichaelPen MichaelPen

Да просто дедушка форума )) Купить кокаин, бошки, гашиш Брал и не раз в данном магазине, притензий нет, все качественно, оперативность радует! Продовцы дайте информации о CHM - 500, что за зверь? когда в розницу уйдетчасть покупателей устраивает, продавцы тоже не жалуется. В чем проблема? нет терпения - идите в другие шопы.

24 decembrie 2025
Santoneory
MichaelPen MichaelPen

А где прайс глянуть? https://job-amdtransport.ru С Уважением.вообще почта 1 класс оказываеться самое быстрое.. 2-3 суток и приходит

24 decembrie 2025
ErnestKip
https://about.me/baccarat.team

baccarat

24 decembrie 2025
Santoneory
MichaelPen MichaelPen

А пока всё приходится делать в ручную, так что ОГРОМНАЯ просьба не пишите в аськускайп с вопросами типа "как прёт ?" "ко скольки бодяжить ?" и т.п. ! Не загружайте людей ) Купить кокаин, бошки, гашиш Ну вообще то весь ассортимент выложен в теме "Прайс-Лист". Там все написано.АА Все братишки, мне уже отослали сегодня, спасибо что успокоили!

24 decembrie 2025
Santoneory
MichaelPen MichaelPen

на мыло отвечаем только по существу, много не по делу пишут, ася или скайп быстрей https://job-amdtransport.ru Качество, если честно на моё удивление (тк. первый раз я пользуюсь услугами данного ТС), по отзывам клиентов, сказать отличное это сказать ничего, ССССУУУУУПППЕЕЕЕРРРР!!!!!!Ну а как сейчас я конечно не знаю как тут... Думаю время покажет, и фараоны может раслабятся:police: либо появится какая нибудь другая лазейка по сбыту..

1...7891011...255