Simţiţi durere la nivelul părţii inferioare a spatelui, a coapselor şi gambelor, aveţi dificultăţi la mers şi amorţeală în picioare? Toate acestea pot să indice stenoza de canal vertebral lombar. Dr. Mădălina Iliescu, coordonatorul Departamentului de Recuperare şi Fiziokinetoterapie din cadrul Clinicii MEDSTAR 2000, a explicat, pentru „Cuget Liber”, de ce apare şi care sunt simptomele. Bolile degenerative ale coloanei vertebrale implică modificări ale ...
Sărbătorile devin momentul în care realizăm retrospectiva anului care se va încheia şi tragem concluziile pentru a crea noile obiective. Psihologii susţin că această perioadă este resimţită de mulţi dintre noi cu oboseală, cu tulburări emoţionale de sezon şi chiar cu depresie. De aceea, ei recomandă să evităm situaţiile foarte stresante şi expectaţiile nerealiste şi să estimăm corect provocările pe care le întâmpinăm, pentru a ne feri de un eventual dezechilibru ...
Frumuseţea părului porneşte de la rădăcină. Cu cât aceasta este mai sănătoasă, cu atât firul de păr este mai strălucitor, mai hrănit şi mai rezistent la rupere. Aşadar, pentru a avea un păr cât se poate de frumos trebuie, mai întâi de toate, să se prevină deteriorarea rădăcinii firului de păr, iar apoi să se recurgă la tehnici de menţinere a sănătăţii părului pe toată lungimea sa. Balsamul, esenţial. Aşadar, pentru a avea un păr puternic nu trebuie uitat ca ...
„Mama are ateroscleroză, face un tratament şi este posibil să i se pună stenturi. Îmi poate explica me-dicul de gardă ce sunt aceste stenturi şi pentru ce se pun, aşa, mai pe înţelesul unui om simplu. Vă mulţumesc!” – Steluţa Bogdan. Doamnă Bogdan, după cum ne-a explicat dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center, stenturile sunt considerate o soluţie când se înfundă vasele de sânge. Practic, acestea sunt nişte plase ...
Machiajul reprezintă o activitate de bază, motiv pentru care femeile acordă foarte multă atenţie produselor de înfrumuseţare. De cele mai multe ori, iubitoarele machiajului nu suscită acelaşi interes şi pentru demachiere, cel mai important pas pentru o piele curată şi sănătoasă. Pornind de la principiul “Fără o demachiere corectă nu există un ten sănătos”, îndepărtarea machiajului în fiecare seară este o etapă la fel de importantă precum spălatul pe dinţi. De ...
Boli ca hemofilia sau Sindromul Down pot fi depistate timpuriu cu ajutorul unui laser modern. Laserul PGD este disponibil acum şi în România şi va reprezenta o adevărată comoară pentru cuplurile care doresc să devină părinţi şi utilizează în acest sens, fertilizarea in vitro. Coşmarul de a nu descoperi ce malformaţii şi boli grave poate dezvolta un făt în timpul sarcinii ar putea deveni istorie dacă viitoarele mămici sunt supuse acestui tip de ...
Tuberculoza, cunoscută şi sub denumirea de oftică, este o afecţiune ce se transmite pe cale respiratorie. Tratamentul este gratuit, iar dacă este respectat cu stricteţe, bolnavii se vindecă. Cu toate acestea, ţara noastră se situează, în continuare, pe locurile fruntaşe din Europa la incidenţa bolii. Dr. Vera Eniko Pall, specialist pneumolog din cadrul Cabinetului Verasante, a explicat că afecţiunea este transmisă prin aer, de la bolnavul contagios, atunci când ...
Centrul medical MEDSTAR 2000 efectuează, gratuit, recoltări pentru testul Babeş Papanicolau, în cadrul Programului naţional de screening pentru cancerul de col uterin. Reprezentanţii instituţiei le anunţă pe constănţencele interesate că pot obţine bilete de trimitere de la medicii aflaţi în contract cu unitatea medicală. Pacientele trebuie să aibă biletele asupra lor, în momentul în care se prezintă la sediul clinicii pentru recoltări. Pentru cabinetele ...
