Deşi este întâlnită mai ales la adolescenţi, acneea poate crea probleme chiar şi la vârste de peste 40 de ani şi, deşi tratată, poate lăsa urme adânci, sub formă de leziuni sau cicatrici la nivelul pielii. Aceste probleme au ca sursă nivelul crescut hormonal care produce secreţia de sebum. Deşi acesta este produs de organism pentru a păstra umiditatea pielii, în mo-mentul în care porii sunt astupaţi de microbi, apare sebumul în exces sau celulele moarte de la suprafaţa ...
Peste 150 de medicamente ar putea întregi lista compensatelor, din anul 2013. Tratamente pentru cancer, boli de inimă, diabet sau boli infecţioase pot trece în sistemul de tratament compensat, dacă Ministerul Sănătăţii va găsi cea mai bună variantă de introducere pe piaţă. „În România, compensarea medicamentelor în medie pe cele patru liste de medicamente este cam cea mai slabă din Europa. Fondul de asigurări de sănătate acoperă în jur de 60% din preţul ...
Pielea din jurul ochilor este mult mai sensibilă, motiv pentru care îngrijirea trebuie să fie una specială, adaptată necesităţilor. Principalul sfat al specialiştilor în cosmetică este să dormim suficient. Una din cauzele cearcănelor şi a pungilor de sub ochi este somnul insuficient. Medicii recomandă şapte - opt ore de somn pentru adulţi. Dacă în timpul săptămânii nu reuşiţi să dormiţi suficient, recuperaţi în week-end. De asemenea, renunţaţi la excesul de sare ...
Pielea din jurul ochilor este mult mai sensibilă, motiv pentru care îngrijirea trebuie să fie una specială, adaptată necesităţilor. Principalul sfat al specialiştilor în cosmetică este să dormim suficient. Una din cauzele cearcănelor şi a pungilor de sub ochi este somnul insuficient. Medicii recomandă şapte - opt ore de somn pentru adulţi. Dacă în timpul săptămânii nu reuşiţi să dormiţi suficient, recuperaţi în week-end. De asemenea, renunţaţi la excesul de sare ...
Agenţia Naţională Antidrog anunţă, în ultimul raport dat publicităţii, că din ce în ce mai mulţi adolescenţi au început să consume droguri de mare risc. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în cazul prevalenţei consumului de canabis, de substanţe inhalante şi amfetamine, se arată în raport. Documentul mai arată că, în ultimii ani, în România nu mai există o diferenţă între sexe, în ceea ce priveşte ...
Prevenţia şi tratarea infecţiilor respiratorii au fost temele principale din cadrul celei de-a doua ediţii a cursului „Şcoala Mamelor”, dedicat informării mămicilor şi familiilor despre creşterea corectă a copilului. Dezbaterea a avut loc la Centrul Medical Rizea, clinică ce a iniţiat întregul proiect. Alături de mămicile prezente la curs, s-au aflat şi trei tătici, care s-au arătat la fel de interesaţi de informaţiile lansate de pediatrii. „Am venit cu soţia pentru ...
Terapia prin biorezonanţă constă în corectarea funcţiilor organismului, de la celulă şi până la ţesuturi şi organe, care determină orice dezechilibru energetic şi din cauza cărora apar diverse afecţiuni. Cu cât sunt depistate din timp, cu atât pot fi mai uşor de tratat. Cunoscută de peste 3.000 de ani de medicina chineză, biorezonanţa se bazează pe „citirea“ schimburilor electrice şi elecromagnetice produse într-o gamă de frecvenţe de organism şi care ...
La trecerea dintre anotimpuri, organismul uman are nevoie de o perioadă de adaptare. Este momentul când devine vulnerabil. Acest lucru se întâmplă datorită mai multor factori interni şi externi care duc la scăderea imunităţii în faţa agresivităţii factorilor patogeni. Câteva dintre afecţiunile specifice sezonului rece în care intrăm ce pot fi ameliorate sau vindecate prin administrarea tratamentelor pe bază de plante sunt gripe, faringite, rinofaringite bronşite ...
