Glaucomul este o afecţiune cronică a ochilor, care se manifestă prin creşterea presiunii intraoculare, afectarea nervului optic şi diminuarea vederii până la orbire. Netratat, duce la orbire. Diagnosticarea este foarte importantă, pentru prevenirea şi evitarea orbirii. Dacă pacientul prezintă un risc ridicat de îmbolnăvire, este indicat să se efectueze controale periodice la medicul oftalmolog. La glaucomul cu unghi deschis, singurul simptom este pierderea vederii ...
Angina pectorală sau durerea toracică de cauză cardiacă se datorează depunerii subintimale a ateroamelor (plăci de colesterol), în arterele mari şi medii, care irigă cordul, deci secundar aterosclerozei coronariene. De fapt, angina pectorală stabilă are drept mecanism fiziologic hipo-oxigenarea miocardică (o zonă a muşchiului cardiac nu mai primeşte suficient oxigen, cât îi trebuie pentru funcţionalitatea acestuia). „Angina instabilă şi ...
Copiii, bolnavii cronici, femeile însărcinate, vârstnicii şi personalul medical sunt cei mai expuşi în faţa virusului gripal. Odată cu apropierea anotimpului rece apar şi cazurile de gripă, caracterizate prin infecţii ce afectează tractul respirator superior, care se răspândesc cu uşurinţă, în special prin tuse, strănut sau în urma contactului directcu o persoană infectată. Deja au fost confirmate două cazuri de gripă în ţară ...
În prezent, în judeţul Constanţa avem câteva sute de bolnavi care fac dializă şi peste o mie de persoane cu insuficienţe renale în diferite stadii. Tocmai de aceea, pe viitor, se doreşte evitarea unor diagnostice grave prin care să se ajungă la dializă. Despre tratamentul pacienţilor care vin săptămânal pentru dializă în spital, şeful secţiei de Hemodializă, dr. Bogdan Câmpineanu a spus că aparatele pot face într-adevăr multe ...
Atenţie mare! Specialiştii avertizează că o simplă răceală, tratată necorespunzător, se poate complica atât de mult, încât să ducă la pneumonie. Această afecţiune poate fi fatală pentru persoanele care suferă de boli cronice. Pneumonia poate fi bacteriană sau virală. Potrivit dr. Vera Eniko Pall, medic primar pneumoftiziologie, Cabinetul Verasante, cea clasică, bacteriană, debutează cu frison, febră, junghi toracic şi tuse. „E o ...
Foarte multe femei sunt diagnosticate, la ora actuală, cu fibroame uterine, care apar sub forma unor tumori benigne amplasate pe peretele muscular al uterului. „Fibroamele constau din ţesut dens, fibros şi sunt hrănite şi susţinute de către arterele uterine în aproape fiecare caz în parte. Fibroamele uterine se întâlnesc la 20-50% dintre femeile de vârstă fertilă. Ele pot afecta, însă, femeile de toate vârstele, dar sunt mai frecvente ...
Pe lângă medicina tradiţională, natura s-a dovedit a fi ea însăşi o sursă de sănătate cu efecte tămăduitoare asupra organismului uman. Gemoterapia este o ramură a fitoterapiei care promovează tratamentele pe bază de muguri de plante, mlădiţe, rădăcini, sevă şi seminţe. Această terapie alternativă, naturală, are ca scop stimularea organismului să elimine toxinele. Organele care resimt cel mai mult beneficiile tratamentelor gemoterapice sunt: ficatul, vezica ...
Metodele hormonale sunt bazate fie pe o asociere de progestageni şi estrogeni, fie doar pe progestageni: contraceptive orale combinate (COC), pilula numai cu progestageni (PNP), injectabilele numai cu progestageni (INP), contraceptivele injectabile combinate (CIC), plasturi (patch-uri). Potrivit specialiştilor, dintre toate metodele contraceptive, pilulele anticoncepţionale reprezintă una din cele mai avantajoase şi mai eficiente metode de contracepţie, riscul unei sarcini nedorite ...
