10 Decembrie 2015
1798 accesări
0 comentarii

Deşi, la nivel declarativ, alimentaţia sănătoasă se află printre preocupările majore ale românilor, datele de consum alimentar arată că, pe parcursul unui an, un român consumă, în medie: 21 kg zahăr în formă pură sau din produse zaharoase, 74 kg fructe (conţinând 7 kg zaharuri), 7,3 kg de iaurt (simplu şi cu fructe, care contribuie cu 0,5 kg zaharuri, incluzând şi lactoza naturală din lapte), 16 kg grăsimi (uleiuri vegetale, margarină, untură şi unt).
Conform unui studiu recent, 17% dintre copiii preşcolari (3-6 ani) nu iau micul dejun. Un alt studiu, realizat la nivel european, asupra ado-lescenţilor cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani a arătat că 46% dintre aceştia nu iau micul dejun. Studiul mai arată şi că, deşi trei sferturi dintre români declară că gustarea lor preferată o reprezintă fructele, în realitate, gustările cele mai consumate de către copii şi adolescenţi sunt biscuiţii şi dulciurile (40%), fructele (25%) şi doar 9% produsele lactate.
De asemenea, rezultatele arată că 29% dintre mamele din România nu acordă importanţă subiectului obezităţii, iar 5% nu ştiu ce înseamnă şi care sunt implicaţiile.

Dr. Nicolae Hâncu atrage atenţia asupra faptului că informarea părinţilor în privinţa nevoilor nutriţionale specifice copiilor şi adoptarea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă este crucială.

De exemplu, în perioada de creştere, acumularea de calciu în organism ajunge de la circa 25 g la naştere până la 1.100 - 1.200 g la adolescent, ritmul de creştere şi mineralizare a sistemului osos fiind mai mare decât cel al masei corporale. De aceea, asigurarea necesarului de calciu şi vitamina D în alimentaţia copilului şi a adolescentului este de o importanţă capitală pentru ca acesta să devină un adult sănătos.

„În clasificarea celor mai valoroase alimente recomandate a fi consumate zilnic de către copii şi adolescenţi, în fruntea listei se află fructele şi legumele, urmate de lapte şi iaurt, acestea din urmă fiind surse naturale de proteine de foarte bună calitate, calciu, potasiu, zinc, fosfor, vitamine din grupul B - nutrienţi foarte importanţi în dezvoltarea organismului şi în menţinerea unei bune sănătăţi. În plus, iaurtul conţine bacterii lactice de fermentare şi alte bacterii probiotice, al căror rol benefic la nivel digestiv este clar demonstrat”, a explicat medicul, membru de onoare al Academiei Române.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase