25 Mai 2017
2663 accesări
97 comentarii

Unii copii mănâncă mult şi de toate, în schimb, alţii nici nu vor să se apropie de farfuria cu mâncare. Părinţii îşi doresc întotdeauna ca cei mici să mănânce fructe şi legume mai multe, pentru a avea o viaţă sănătoasă, dar, de obicei, ei fug de această categorie de alimente.

Pe de altă parte, cei mici au şi ei gusturi, nevoie şi, măcar din când în când, aceştia trebuie lăsaţi să aleagă, în funcţie de gusturile lor, pentru că, se pare că nu e musai ca aceştia să mănânce tot ce doresc părinţii.

„Copiii, ca şi adulţii, au nevoie în alimentaţia zilnică de legume şi fructe. Sigur că este important să le placă ceea ce mănâncă. Îi putem învăţa să facă alegerile corecte. Dacă unui copil i se explică frumos de ce este bine sa facă o alegere, dacă vede la adulţii de lângă el obiceiuri alimentare corecte, va mânca şi el corect. Mâncarea nu trebuie să reprezinte o pedeapsa şi, nici măcar, o recompensă”, a declarat dr. Monica Grasa, specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Taguri articol: pediatrie sfatul medicului parinti alimente boli metabolice copii diabet legume alimentaţia

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

64 comentarii

4 mai
Wgrxot
Talqxe ooidoc

Thorough analysis of AI applications in radiology. While promising, human oversight must not be compromised. - https://santeenfrance.fr/pages/testcovidpharmacie/page:143? , Important call for better integration of palliative care earlier in the disease trajectory. .

8 aprilie
Gwokiw
Vfphdh lwigga

Pharmacie experte en homГ©opathie, phytothГ©rapie et bien-ГЄtre naturel - https://www.pharmacieprovidencevifane.com/mentions-legales/ , Pharmacie engagГ©e pour une santГ© accessible et responsable .

25 martie
Ppkjay
Objdqb teouou

Every spin is a middle finger to yesterday - http://aranitidine.com/mostbet-casino-recenzia-2026-najlepsie-online-kasino-na-slovensku/ , Feel the rush of real wins with every heart-pounding spin .

21 martie
Dilmaw
Eywaut wktaac

Mostbet – o cassino que entende o que o jogador brasileiro quer - https://mostbetpt.pro/bonus/ , No Mostbet você recebe 125% de bônus + 300 free spins para arrasar nos jogos .

9 martie
Keelrd
Yoarix eftpze

Prix imbattables, qualite irreprochable. Conseils sante personnalises gratuits. Livraison offerte des 45 € d’achat. BienEtreWeb – votre quotidien en mieux.diclofenac

6 martie
Xqfcze
Rjfphg hjipnb

Tisice spokojenych zakazniku setri az 80 %. A vy? https://opravdovalekarna.cz

4 martie
Wlgjhz
Lnpwyc qzbsht

Join the betmgm no deposit bonus family and win in style. Receive your exclusive 100% deposit match up to $1,000 plus $25 On The House today. The games are calling.

1 martie
Bbxknz
Bqigxf xvkfqp

The casino that sponsored the biggest Twitch stars. Now it’s your turn to win big. Fast. Fair. Crypto-native. stake crypto casino .

27 februarie
Qpzzmz
Rehhre egtiov

Chumba Casino delivers big fun with zero risk. Claim your free macumba bonus and play top-tier slots anytime. Real rewards are waiting — start spinning!

22 februarie
Xnznwr
Bpgbms tuohbp

Unlock the magic of Sweet Bonanza — a slot where every tumble feels like opening a gift! Free spins sweet bonanza pragmatic play with stacked multipliers create jaw-dropping moments. Spin away!

123...7