Știați că grăsimea din zona abdominală poate duce la probleme cardiace? Specialiștii susțin că cei care au o greutate corporală normală, dar au burtă, prezintă un risc mai mare de a dezvolta probleme cu inima decât cei care sunt obezi. Ei sunt de părere că excesul de grăsime din zona abdominală apare atunci când indexul de masă corporală, reprezentând distribuția greutății în funcție de înălțime și care categorisește persoanele în ...
Aveţi dureri în partea dreaptă a abdomenului, greaţă, vărsături şi febră? În aceste condiții, este posibil ca fierea să nu mai funcţioneze corect, iar litiaza biliară şi colecistita pot fi principalele vinovate. Potrivit dr. Ema Dobrescu, litiaza biliară înseamnă prezenţa pietrelor în colecist. Predispuse la această afecţiune sunt persoanele obeze, femeile de peste 40 de ani care suferă de diabet, dar şi cei care au rude care suferă de afecţiuni ...
Ne aflăm în plin sezon de gripă, motiv pentru care trebuie să fim foarte atenți la cum protejăm sănătatea. În primul rând, a declarat dr. Mihaela Comșa, cei mai expuși la boală, dintre copii, sunt sugarii cu vârsta sub șase luni, iar aceștia nu pot fi vaccinați. „Soluția este ca femeia gravidă să se vaccineze antigripal, iar în jurul celui mic să fie respectate foarte strict regulile de igienă. De asemenea, nu mergem cu un astfel de ...
Credeţi că, dacă fumaţi, puteţi avea probleme doar cu plămânii? Ei bine, vă înşelaţi amarnic! Specialiştii spun că, pe lângă bolile de plămâni, fumătorii pot dezvolta probleme cu inima, dar se expun unor riscuri foarte mari şi în ceea ce priveşte alte organe ale corpului. Dr. Melania Dima susţine că fumătorii sunt mai predispuşi să facă artrită reumatoidă, iar medicaţia pentru această boală nu este suficient de eficientă în ...
Știați că oțetul de mere conține vitamine, precum vitamina A, B1, B2 și minerale? Cu toate acestea, nu toți oamenii știu că oțetul de mere are efecte benefice asupra organismului nostru, de la prepararea murăturilor până la lupta împotriva diabetului, curățarea tenului etc. Spre exemplu, acesta îmbunătățește condiția fizică, ajută la protejarea florei intestinale, previne apariția bolilor, ne scapă de răceli și viroze și întărește sistemul ...
Foarte multe femei se confruntă în sarcină cu incontinenţa urinară, aceasta fiind definită de specialişti ca eliminarea involuntară (necontrolată) de urină. Trebuie menţionat, însă, că aceasta nu este o boală în sine, ci mai degrabă un simptom al unei afecţiuni urinare, fiind cauzată de diverşi factori care măresc presiunea abdominală. Este adevărat că, de cele mai multe ori, este mai des întâlnită în cazul vârstnicilor, dar ...
Nu ar trebui să ne spună medicii că igiena orală este extrem de importantă pentru sănătate, ci ar trebui ca fiecare dintre noi să fie conștient de acest lucru. Mai grav este că, în unele cazuri, când periajul dinților nu este făcut corect, pot apărea probleme foarte mari ale gingiilor. Tocmai de aceea, este foarte important să știm cum ne alegem periuța de dinți. Potrivit dr. Aniela Panait, periuța de dinți manuală trebuie să fie moale sau chiar foarte moale ...
Toată ziua stăm cu ochii în calculator, telefoane, televizor, iar acest lucru nu este deloc benefic pentru vedere. Medicii ne avertizează că ar trebui să ne protejăm vederea cât mai mult posibil. Din păcate, în era tehnologiei, rare sunt momentele în care nu stăm cu ochii fixaţi în ecrane, monitoare sau televizoare. Pentru a vă proteja vederea, cea mai uşoară soluţie este să ajustaţi lumina. Aproape toate LCD-urile au o ajustare a luminii de ...
