Un nou dispecerat de ambulanţă SMURD, inaugurat ieri
Ştiri medicale 19 Iulie 2013

Un nou dispecerat de ambulanţă SMURD, inaugurat ieri

Ieri, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai MAI şi ISU au participat, în Capitală, la inaugurarea celui de-al 30-lea centru de urgenţă pentru ambulanţe SMURD din ţară. Astfel, se continuă dezvoltarea sistemului de urgenţă din ţară, sistem care va trebui să acopere necesităţile medicale din prezent. „Sistemul ne va ajuta la eficientizarea activităţii operaţionale de intervenţie în ţară. În acest fel, se va permite o coordonare mai bună a ...

Citește mai mult

Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate anunţă proteste
Ştiri medicale 19 Iulie 2013

Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate anunţă proteste

Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti din România, Colegiului Farmaciştilor din România, Colegiului Psihologilor din România, Federaţiei SANITAS, Camerei Federativă a Medicilor şi Sindicatului Ioan Cantacuzino s-au întalnit ieri, la Bucureşti şi au finalizat acordul pentru încheierea Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate. Acest acord trebuie asumat până la data de 5 august de fiecare instituţie sau ...

Citește mai mult

Colegiul Psihologilor din România, membru cu drepturi depline în EFPA
Boli şi afecţiuni 18 Iulie 2013

Colegiul Psihologilor din România, membru cu drepturi depline în EFPA

Colegiul Psihologilor din România a fost primit ca membru cu drepturi depline al Federaţiei Europene a Asociaţiilor de Psihologie în cadrul Adunării Generale a EFPA, desfăşurată la Stockholm, în perioada 13-14 iulie. Discuţiile din cadrul reuniunii au fost centrate pe aspectele organizatorice, dar şi pe recunoaşterea profesiei de psiholog în Europa. Colegiul Psihologilor din România a fost admis cu unanimitate de voturi ca membru cu drepturi depline al EFPA, delegaţia fiind ...

Citește mai mult

Luna inimilor deschise la Constanţa
Ştiri medicale 18 Iulie 2013

Luna inimilor deschise la Constanţa

Scopul Fundaţiei Baylor Constanţa de a crea o comunitate mai sănătoasă este susţinut de iniţiativele private locale, fapt pentru care multe dintre iniţiativele Fundaţiei au început să prindă contur. Una dintre aceste campanii este susţinută de Cora şi este în plină desfăşurare. Prima reţea de testare gratuită HIV şi hepatită Încă din anul 2007, Fundaţia Baylor Marea Neagră a demarat cel mai amplu program de testare gratuită şi confidenţială pentru populaţia din ...

Citește mai mult

Primele probleme la cardurile de sănătate
Ştiri medicale 16 Iulie 2013

Primele probleme la cardurile de sănătate

Deşi şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate susţine că până la sfârşitul anului vor fi distribuite către CJAS-uri nu mai puţin de 7,5 milioane de carduri de sănătate, acestea nu vor putea fi utilizate până când nu vor fi cumpărate şi cititoarele de carduri pentru a le înregistra. Potrivit preşedintelui CNAS, un astfel de cititor va costa maxim 50 de euro şi va trebui achiziţionat de către toţi furnizorii de servicii medicale. Potrivit preşedintelui CNAS, un ...

Citește mai mult

Deficit record de personal la Centrul de Transfuzii Constanţa
Boli şi afecţiuni 15 Iulie 2013

Deficit record de personal la Centrul de Transfuzii Constanţa

După o lungă perioadă în care deficitul de personal a suprasolicitat personalul medical din cadrul Centrului Regional de Transfuzii Constanţa, iată că apar veştile bune. Instituţia organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist pe o perioadă nedeterminată, pentru un post eliberat pe 30 aprilie prin pensionare. Conducerea instituţiei susţine că deşi scoaterea la concurs a acestui post este o veste bună pentru Centru, asta nu înseamnă decât că ...

Citește mai mult

O nouă taxă pentru pacienţi
Ştiri medicale 14 Iulie 2013

O nouă taxă pentru pacienţi

Nici nu s-a întipărit bine în spitale ideea de coplată pe care pacienţii trebuie să o suporte la ieşirea din spital, iată că reprezentanţii din sănătate au decis introducerea unei noi taxe, plătită tot din banii bolnavilor. Este vorba despre sumele pe care un pacient le plăteşte dacă vrea să nu mai fie pus pe o listă de aşteptare la tratament sau operaţii şi în situaţia în care optează pentru un medic anume. Mai mult, noua taxă ...

Citește mai mult

Avionul SMURD, cel mai complex sistem medical
Ştiri medicale 14 Iulie 2013

Avionul SMURD, cel mai complex sistem medical

Deşi elicopterele SMURD s-au dovedit esenţiale în salvarea a sute de vieţi, iată că şi acestea au limite, dincolo de care nu poate trece decât un avion destinat salvării aeriene care a fost dotat cu cel mai complex sistem de intervenţie pentru situaţiile de urgenţă. „Acest avion poate opera 24 din 24 de ore, indiferent de condiţii, dar mai ales acolo unde un elicopter SMURD nu poate ajunge. Ne bucurăm că aeronava a fost ...

Citește mai mult

1...126127128129130...172