Dacă în alte instituţii medicale constănţene situaţia posturilor blocate a creat un adevărat haos pentru medici şi pacienţi, iată că într-una dintre unităţile de recuperare de pe litoral situaţia stă altfel. Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol organizează concurs pentru ocuparea posturilor de asistent medical generalist pentru secţia de recuperare neuropsihomotorie copii pe o perioadă nedeterminată şi un post de infirmieră în cadrul aceleiaşi ...
Problemele din sistemul sanitar se adâncesc cu fiecare zi, afectând fiecare spital din ţară. Aşa cum este şi cazul Constanţei sau al Medgidiei, spitale care sunt în situaţia de a lucra pe secţiile de urgenţă sau neonatologie cu rezidenţi, din cauza lipsei de medici specialişti. În cea mai dificilă situaţie se regăseşte însă spitalul din Medgidia, unde serviciul de urgenţă este susţinut de doar doi medici specialişti şi un rezident, iar secţia de neonatologie ...
După ce, la începutul lunii, Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa a început o serie de controale la mai multe unităţi medicale, săptămâna aceasta sunt vizate şi celelalte unităţi care pot ţine pacienţii internaţi prin spitalizarea de zi. „Echipele corpului de control verifică modul de respectare a clauzelor contractuale şi concordanţa între serviciile medicale contractate, raportate de către furnizor şi decontate de către ...
Spitalul Judeţean Constanţa a devenit prima unitate medicală din judeţ care are cea mai mare adresabilitate a bolnavilor constănţeni şi nu numai. „73% din pacienţii care ajung la spital reprezintă urgenţe”, susţin medicii. Mare parte dintre aceştia sunt cazuri de politraumă şi neurologie, fapt pentru care specialiştii atrag atenţia asupra condiţiilor de viaţă a populaţiei şi asupra faptului că pacienţii cronici nu merg regulat la control şi nu îşi respectă ...
Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa a realizat bilanţul primelor şase luni de activitate, raport din care reiese că aproximativ 30000 de oameni au trecut pragul spitalului sau au rămas internaţi pe una dintre secţiile instituţiei. „Pe primele 6 luni ale anului totalul pacienţilor a fost de 29084 internaţi şi trataţi în Spitalul Judeţean. Acest lucru înseamnă o durată medie de spitalizare de 6,10 zile şi un indice de utilizare a patului de 147,92 de zile de ...
Kitul de asistenţă a bolnavului cu astm, un instrument util pacienţilor pentru înţelegerea, controlul şi tratarea acestei boli, a fost lansat astăzi, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. „Astmul este una dintre bolile care afectează major copiii români, scăzând calitatea vieţii şi posibilitatea de a se integra social, afectându-i atât pe aceştia cât şi pe părinţi. În ultimii ani prevalenţa la copiii cu vârste între 13 - 14 ani a crescut cu 12,8% ...
Potrivit conducerii DSPJ Constanţa, astăzi ar trebui ca şase dintre angajaţii instituţiei să rămână fără locuri de muncă. Decizia vine după ce instituţia a primit o circulară de la Ministerul Sănătăţii, potrivit căreia, în decurs de trei zile toate direcţiile de sănătate din ţară sunt obligate să întocmească un plan de reducere a personalului, respectiv 4% din angajaţi. „Este vorba despre o ordonanţă ...
Deşi la începutul sezonului numărul constănţenilor internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase a depăşit cifrele aşteptate de medici, acesta a crescut considerabil în ultimele două săptămâni, ajungând la nu mai puţin de 200 de bolnavi internaţi în doar câteva zile. Toţi suferă de boli diareice acute sau enterocolite, după cum susţin medicii, iar aceste afecţiuni sunt datorate igienei precare şi a alimentelor alterate. Din acest motiv, specialiştii recomandă în ...
