În cadrul conferinţei de presă de la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa managerul unităţii spitaliceşti, Dan Căpăţână a vorbit despre discuţiile dintre instituţia spitalicească şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate cu privire la mărirea cheltuielilor de personal. Acesta a precizat că în decursul zilei de astăzi va trimite un memoriu către Casa de Asigurări în care va prezenta cheltuielile realizate de unitatea spitalicească în decursul acestei veri pentru ...
Premierul Victor Ponta a anunţat ieri că doctorul Raed Arafat, care va asigura conducerea Ministerului Sănătăţii în perioada următoare, trebuie să continue proiectele începute şi să pregătească finanţarea sistemului de sănătate pentru anul 2013. Potrivit Agerpres, pentru perioada următoare doctorului Raed Arafat i s-au delegat toate atribuţiile ce revin funcţiei de ministru al Sănătăţii. În condiţiile în care dr. Raed Arafat nu este membru al Guvernului, Ponta a ...
Ministerul Sănătăţii a făcut toate demersurile necesare către compania GlaxoSmithKline pentru furnizarea vaccinului hexavalent. Răspunsul furnizorului a fost însă că poate asigura produsul cu o întârziere de două săptămâni faţă de prevederile contractuale. Astfel, după data de cinci octombrie, produsele vor fi livrate de către producător, iar Ministerul Sănătăţii va avea posibilitatea de a le distribui în teritoriu pentru continuarea imunizărilor. Vaccinul hexavalent ...
Românii au cea mai scăzută speranţă de viaţă, fiind pe ultimul loc în Europa, potrivit unei cercetări de piaţă efectuată de IMAS Marketing şi Sondaje. De asemenea, pe acelaşi loc se află şi din punct de vedere al accesului la medicamente inovatoare. Cu toate acestea, românii îşi doresc în proporţie de 88,5% acces la medicamente şi tratamente de ultimă generaţie, notează Agerpres. Mai mult decât atât, conform aceluiaşi sondaj, peste jumătate dintre cei ...
Bolnavii de tuberculoză se află din nou în vizorul autorităţilor.Ministerul Sănătăţii a lansat un program de monitorizare dedicat bolnavilor de tuberculoză prin dezvoltarea unei reţele medicale care să asigure tratamentul şi serviciile de îngrijire specifice. Planul a fost demarat în prezenţa Comisarului european John Dalli şi al directorului regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii Szuszanna Jakab. „Suntem preocupaţi să identificăm toate cazurile de ...
Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa desfăşoară o activitate de control a serviciilor medicale oferite de furnizorii specializaţi. Scopul iniţiativei constă în informarea asiguraţilor cu privire la posibilitatea verificării acestui tip de servicii, a medicamentelor, cât şi a dispozitivelor medicale de care au beneficiat până în prezent: „În acest sens, persoana în cauză se adresează casei de asigurări la care este asigurată, iar ...
Accesaţi www.oamenidevaloare.ro şi propuneţi persoanele care au realizat lucruri remarcabile pentru Constanţa. Asociaţia Clubul Isis dedică oamenilor de valoare ai Constanţei un eveniment special plănuit să aibă loc an de an, în luna martie: Gala „Zece Oamenilor de Valoare”. Evenimentul este organizat în semn de apreciere pentru interesul acordat dezvoltării judeţului Constanţa. Consideraţi că o anumită personalitate din medicină, mediul academic, lumea afacerilor ...
Dacă la nivel naţional spitalele se confruntă cu o criză a vaccinului antitetanos, Constanţa nu se află pe aceeaşi listă. Contactată telefonic, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa, dr. Stela Halichidis a explicat pentru „Cuget Liber” că spitalul dispune în prezent de rezervele necesare de vaccin antitetanos, motiv pentru care pacienţii nu sunt puşi în situaţia de a-şi achiziţiona singuri vaccinul. Dr. Stela Halichidis a precizat că pentru ...
