cardiologierenovarespital2-1353058122

cardiologierenovarespital2-1353058122

cardiologierenovarespital4-1352997570

cardiologierenovarespital4-1352997570
16 Noiembrie 2012
1702 accesări
0 comentarii
Una dintre priorităţile conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este renovarea clinicii de cardiologie, astfel încât pacienţii să poată beneficia de tratament de calitate. "Secţia de cardiologie actuală este provizorie, fapt pentru care pacienţii sunt trataţi în prezent într-o zonă tranzitorie care nu îndeplineşte cele mai bune condiţii", a declarat dr. Dan Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean. "Renovarea la noua clinică de cardiologie este aproape de finalizare însă, iar bolnavii vor beneficia de îngrijire şi tratament de înaltă calitate, având în vedere că secţia de terapie intensivă este aproape gata", a completat managerul. Lucrările de renovare a clinicii de cardiologie au început în septembrie, iar până în prezent este aproape de finalizare secţia de terapie intensivă, cea mai importantă parte a întregii clinici. Aceasta va dispune de panouri vitale care vor avea un sistem de monitorizare a pacienţilor de 24 din 24 de ore. "S-a realizat o treime din secţia de terapie. Investiţia se ridică la 7,4 milioane de lei şi aşteptăm ca zilele acestea să primim şi cealaltă parte de bani pentru a finaliza lucrarea. Sperăm ca până la sfârşitul anului să finalizăm toată secţia", susţine dr. Dan Căpăţână.   Sistem modern de monitorizare a pacienţilor   Atât partea de terapie intensivă, cât şi saloanele noii secţii vor conţine o linie de monitorizare modernă. În acest fel, reţeaua utilizată va transmite către medici datele privind starea în care se află pacienţii internaţi. Mai mult, va exista şi un salon pentru pacienţii cu nevoi speciale.   "Sistemul este unul foarte modern, iar materialele utilizate au fost alese pentru a îndeplini cerinţele unei asemenea secţii. Aşteptăm să punem la punct tot sistemul", a declarat Elena Tulceanu, managerul de proiect. Capacitatea noii secţii va fi de 85 de paturi, conform managerului spitalului.   Raluca Parepa, medic primar secţia de cardiologie, se declară mulţumită de faptul că pacienţii nu vor mai fi trataţi în condiţiile actuale: "Pentru pacienţii cu boli cardiovasculare, la internare, nu sunt suficiente paturi. Suntem uneori în situaţia de a trimite pacienţii care necesită cel puţin câteva zile de internare şi monitorizare, la alte unităţi medicale. Sunt însă mulţumită de ce s-a realizat până acum şi sper să putem lucra aici cât mai repede". Lucrările de infrastructură continuă, iar reprezentanţii spitalului susţin că, dacă vor primi şi restul de bani, clinica va putea fi deschisă la începutul anului viitor.      

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Năstase