70 de unităţi sanitare din toată ţara vor intra, în perioada următoare, sub lupa Ministerului Sănătăţii pentru a se verifica situaţia infecţiilor intra-spitaliceşti. În acest sens, la nivelul instituţiei s-a format un grup de lucru format din specialişti epidemiologi, microbiologi, de boli infecţioase şi de sănătate publică care a elaborat un document privind principalele direcţii de acţiune care trebuie urmate în perioada următoare în cele mai ...
Cu o investiţie de aproximativ 12 milioane lei, bani proveniţi atât de la Ministerul Sănătăţii, cât şi de la Consiliul Judeţean, secţia de obstetrică-ginecologie a Spitalului Judeţean Constanţa a intrat în reabilitare completă. Acest compartiment medical este primul care intră în reparaţii anul acesta, iar conducerea unităţii sanitare spune că pe listă urmează neurologia. După ani de zile în care gravidele năşteau în condiţii demne ...
Ce presupune analiza chipului uman şi cum se pot citi oamenii? Care sunt tehnicile de citire a chipului şi care este semnificaţia trăsăturilor faciale? Acestea sunt doar două dintre întrebările la care sunt invitaţi constănţenii să descopere răspunsurile în cadrul unuia dintre cele mai inedite evenimente organizate la Constanţa. Este vorba despre conferinţa dedicată studiului trăsăturilor faciale, o metodă chinezească ce are o tradiţie mai veche de 300 de ani şi ...
Medicii de familie constănţeni care au cabinete proprii şi nu au înscrişi 800 de pacienţi, sunt supăraţi că-şi vor pierde locurile de muncă. Încă de anul trecut s-a încercat impunerea unei limite a numărului de pacienţi în cazul cabinetelor medicilor de familie. Deşi Contractul-cadru ce stabilea acest lucru trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie a.c., s-a prelungit prin act adiţional încă trei luni, astfel încât va intra ...
Constănţenii învaţă oficial să acorde primul ajutor. Asociaţia Studenţilor Medicilor Voluntari (ASMV) organizează un curs de prim ajutor, ce va consta în 30 de ore de pregătire practică şi teoretică. Deoarece locurile s-au ocupat rapid, au început deja înscrierile pentru cel de-al doilea curs, din luna martie. Sâmbătă, la ora 11, va avea loc primul curs de acordare a primului ajutor în cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel ...
Legea potrivit căreia medicii nu mai au un număr limitat de pacienţi pe care îi pot înscrie pe lista proprie de asistenţă medicală a fost modificată. Astfel, de-acum înainte, pentru încheierea unui contract cu casa de asigurări, un medic de familie din mediul urban va trebui să aibă minimum 800 de persoane înscrise, în timp ce în mediul rural numărul se va stabili pe unităţi administrativ-teritoriale sau zone urbane de către o comisie ...
Dacă vă confruntaţi cu dureri abdominale, localizate sau difuze, mărire în volum a abdomenului sau aţi suferit traumatisme în această zonă, este recomandat să efectuaţi o ecografie abdominală. MEDSTAR General Hospital pune la dispoziţia pacienţilor săi în mod gratuit ecografia abdominală, o consultaţie de Medicină Internă sau Nefrologie, precum şi consiliere. Pentru a beneficia de gratuitate aveţi nevoie de o trimitere de la medicul de familie pentru ...
Femeile care sunt diagnosticate cu infertilitate tubară determinată de blocarea sau legarea voită a trompelor uterine pot apela la reanastomoza tubară, o intervenţie chirurgicală ce rezolvă eficient aceste probleme. Legarea trompelor uterine a fost asociată vreme îndelungată cu infertilitatea permanentă. Datorită avansării tehnologiei, în majoritatea cazurilor se poate inversa cu succes acest proces, astfel încât poate fi redată funcţia reproductivă a ...
