Frecvent întâlnite la copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 2 ani, convulsiile febrile apar atunci când febra creşte peste 38 de grade. În timpul unei convulsii febrile, copilul se agită, tremură, ochii i se mişcă aleatoriu, e posibil să nu fie conştient şi să geamă. Acest tip de convulsie durează, de obicei, câteva minute, dar în cazuri rare poate dura şi până la 15 minute. De la bun început trebuie stabilită ...
Veşti bune pentru locuitorii din Cernavodă! Heliportul din incinta Spitalului Cernavodă a devenit operaţional. De altfel, prima operaţiune a elicopterului SMURD a avut loc recent, când echipajul ambulanţei aeriene a salvat viaţa unei paciente de 76 de ani, diagnosticată cu insuficienţă respiratorie acută, pneumonie acută şi Alzheimer. Echipa de intervenţie SMURD a aterizat pentru prima dată pe heliportul unităţii medicale, pentru a transporta de urgenţă femeia la ...
Menopauza aduce cu sine multe simptome supărătoare, însă bufeurile par a fi cel mai des experimentate de femei. Acestea sunt valuri de căldură ce străbat corpul şi de cele mai multe ori provoacă transpiraţie şi o stare de disconfort general. Pot fi extrem de inco-mode, mai ales pe timpul nopţii, însă pot fi ţinute sub control cu ajutorul unui remediu natural: ceaiul de salvie. Plantă de origine mediteraneană, salvia este cunoscută pentru proprietăţile sale de ...
Microdermabraziunea facială este o metodă de curăţare non-invazivă a epidermei printr-o exfoliere blândă şi eficientă, pregătind-o pentru absorbţia completă a produselor specifice. Microdermabraziunea este un peeling mecanic al pielii realizat cu cristale de diamant de diferite mărimi în funcţie de zona şi tipul de ten. Rezultatele urmărite prin microdermabraziune sunt: întinerirea pielii, reducerea cicatricelor minore şi diminuarea ridurilor fine şi a ...
În ciuda faptului că gripa este o infecţie respiratorie transmisibilă contagioasă, nu toţi cei care s-au infectat cu virusul gripal se îmbolnăvesc, însă cei care au forme clinice de boală prezintă simptomele comune: febră, tuse, dureri în gât, dureri musculare şi articulare, dureri de cap, stare de rău, oboseală. Simptomele infecţiei cu virusul gripei seamănă cu alte infecţii virale respiratorii. Gripa este mai severă decât răceala, care ...
Vaccinul împotriva virusului HPV, cel care poate duce la apariţia cancerului de col uterin, ar putea fi reintrodus în schema de imunizare, însă va fi opţional. Asta după ce campania de vaccinare anti HPV din 2008 a fost un eşec, puţin peste 2 procente dintre fetele, care ar fi putut să beneficieze de vaccin, fiind imunizate. „În 2008, n-am reuşit să vaccinăm decât 2,3% din totalul fetelor care erau catagrafiate, iar un procent mediu la nivel ...
Pacienţii care au probleme de sănătate au posibilitatea să depisteze dacă suferă de hipertensiune arterială cu ajutorul unei aplicaţii gratuite care poate fi instalată şi pe telefonul mobil. Societatea Română de Cardiologie a realizat această aplicaţie în cadrul Grupului de Lucru de Hipertensiune arterială. Aplicaţia poate fi accesată prin intermediul platformei www.tensiuneamea.ro sau poate fi descărcată gratuit pe telefonul mobil. În România ...
Pacienţii cu boli rare din România ar putea beneficia, la finalul lunii februarie - începutul lunii martie, de centre de expertiză acreditate de Ministerul Sănătăţii. Prin intermediul acestor centre, pacienţii cu boli grave ar putea primi mult mai repede un diagnostic de certitudine şi ar putea începe tratamentul în aşa fel încât şansele de supravieţuire să crească. „Aceste centre de expertiză sunt importante pentru că ele vor trebui să ...