16 Septembrie 2016
1834 accesări
0 comentarii

Toată lumea a auzit de donatori de sânge, dar nu oricine ştie că poţi fi donator voluntar de celule stem. Astăzi, 17 septembrie, este „Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoetice”. Eve-nimentul este sărbătorit în întreaga lume, iar cu această ocazie, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, transmite mesaje de mulţumire donatorilor voluntari din lumea întreagă care au salvat mii de vieţi precum şi tuturor celor care doresc să devină donatori voluntari.
„Găsirea unui frate/soră de sânge, care să fie perechea unui pacient ce are nevoie de transplant de celule stem hematopoietice, este ca găsirea unui ac în carul cu fân. Cei diagnosticaţi cu o boală gravă de sânge au nevoie de un transplant de celule stem, cât mai curând posibil. Până în prezent 112 români, care sufereau de boli grave de sânge, au fost transplantaţi cu celule stem hematopoietice de la donatori voluntari neînrudiţi, în centrele de transplant medular din Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş. Alţi zeci de bolnavi aşteaptă ca un donator să fie perechea lui şi să-i dea o nouă şansă la viaţă. Pentru jumătate din pacienţii români nu există donator pereche niciunde în lume. Găsirea unui donator pereche este o cursă contracronometru, iar şansa lor de a găsi un donator este construirea unui Registru, cu donatorii voluntari înscrişi în România. Mulţumim celor care au donat şi au dat viaţă mai departe!”, a declarat dr. Aurora Dragomirişteanu, director, Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem.
Oricine doreşte, persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, poate fi donator de celule stem, poate fi înscris în Registrul Donatorilor şi, dacă într-o zi apare şansa de a fi compatibil cu un bolnav cu cancer de sânge, se poate salva o viaţă! Persoanele care doresc să fie donatori sunt testate pentru a afla grupa sanguină şi tipul de Rh.

Taguri articol: stiri medicale celule stem transplant pacient diagnostic

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU