18 Iulie 2019
1107 accesări
0 comentarii

Aţi adus pe lume un nou membru al familiei? Foarte bine! Acum trebuie să aveţi grijă şi de bontul ombilical, reprezentat de acea porţiune din cordonul ombilical pensat şi secţionat la naştere, care, în urma detaşării sale, formează plaga ombilicală cicatrizată, adică buricul.

Cordonul ombilical conţine două artere şi o venă, acestea având, în special, rolul de a face transferul substanţelor nutritive şi oxigenului între mamă şi bebeluş.

Medicii spun că, încă din primele momente după naşterea bebeluşului, se acordă o mare atenţie îngrijirilor cordonului ombilical, apoi bontului ombilical. Dacă starea bebeluşului permite, cordonul ombilical se va păstra intact pentru cel puţin trei minute sau până la dispariţia pulsului ombilical, cu scopul de a permite transferul unei cantităţi mari de sânge placentar spre bebeluş, necesară profilaxiei anemiei copilului până la un an.

Imediat după pensarea cordonului ombilical, se întrerupe circulaţia între bebeluş şi placentă, procedură nedureroasă, urmată de secţionarea acestuia între două pense. La o distanţă de 2-5 cm de peretele abdominal, se aplică o clemă ombilicală, se îndepărtează surplusul de cordon şi se verifică dacă vasele de sânge sunt obstruate.

Apoi, se badijonează bontul ombilical cu comprese sterile îmbibate cu alcool alb.

Zi de zi, în spital, după baia generală a bebeluşului, dar şi acasă, se va face toaleta bontului ombilical. Înainte de procedură se spală, însă, foarte bine mâinile cu apă şi săpun, se usucă zona ombilicală cu comprese sterile, prin tamponare uşoară, se şterge bontul ombilical cu comprese sterile îmbibate cu alcool alb, de preferat Betadină, care este un preparat iodat cu un potenţial alergenic crescut. De asemenea, se poate folosi şi Baneocin pudră, un antibiotic cu acţiune locală.

O situaţie specială

Ce vă faceţi în situaţia în care bontul ombilical nu doar că nu a căzut, dar se infectează? În această situaţie, susţin reprezentanţii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, putem vorbi despre omfalita neonatală sau infecţia bontului ombilical, care debutează cam la trei zile de la naştere. Aceasta se prezintă sub forma unei zone roşii, sensibile (dureroase), tumefiate, în jurul cordonului ombilical.

„Microorganismele care produc omfalita sunt: Stafilococus aureus, Escherichia coli, Klebsiella species, Streptococus pyogenes. Riscul cel mai mare de infecţie îl au prematurii, datorită imunităţii scăzute şi nou-născuţii care se nasc la domiciliu, în condiţii improprii. În aceste condiţii, tratamentul constă în aplicarea de soluţii antiseptice (alcool, soluţii pe bază de iod sau clorhexidină) ori tratament antibiotic injectabil. Profilaxia omfalitei se face prin igienă riguroasă: spălarea zonei cu apă şi săpun, lăsarea bontului ombilical la aer pentru a se usca, evitându-se pansamentele locale, aplicarea de soluţii antiseptice (de preferat soluţii pe bază de alcool medicinal 70 de grade şi clorhexidină).

În condiţiile în care părinţii observă secreţii abundente la nivelul bontului ombilical, înroşirea tegumentelor din jur, sângerări abundente, este necesară vizita la medic”, au explicat medicii.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU