De foarte multe ori, pentru tratamentul anumitor boli care se dezvoltă în căile respiratorii se foloseşte metoda inhalării. În ultima perioadă, părinţii au apelat la inhalaţii nu doar în cazul copiilor „atacaţi” de viroze sau gripe, care le-au afectat căile respiratorii superioare, dar şi pentru tratarea altor boli, cum ar fi astmul bronşic, bronşita, pneumonia şi nu numai.

Potrivit specialiştilor, în primul rând, inhalaţiile ajută la transportarea unui anumit preparat medicamentos în diferite părţi ale căilor respiratorii, de preferat în cele unde se dezvoltă boala.

Pentru că medicamentele solide sau lichide nu pot ajunge la destinaţie, în organele respiratorii în alt mod, acestea sunt transformate într-un sistem de dispersie sau mai bine zis, în aerosoli. În acest fel, particulele de preparate medicamentoase amestecate cu gaze (iar uneori aburul simplu) pătrund uşor în căile respiratorii, umezindu-le şi având efect curativ.

Profunzimea pătrunderii depinde, însă, de câţiva parametri fizici, cel mai important fiind dimensiunile particulelor de aerosoli. Diferitele dispozitive pentru inhalare creează aerosoli de mărimi diferite. Aceasta este diferenţa principală dintre ele. Aşadar, aerosolii pentru inhalaţii pot fi creaţi prin diferite metode şi cu ajutorul multor dispozitive.

Atenţie mare, părinţi! Reţineţi că binecunoscuta practică a cratiţei cu cartofi aburinzi nu poate acţiona asupra bronhiilor sau plămânilor, ajutând la însănătoşire, întrucât particulele lor sunt prea mari pentru a pătrunde în căile respiratorii mai departe de rinofaringe. Cu toate acestea, terapia cu cratiţa nu trebuie subevaluată, ea curăţă, totuşi, pentru o perioadă cavitatea nazală de mucoasă şi ajută la uşurarea respiraţiei, în cazul virozelor, răcelilor, tusei sau guturaiului.

Aşa că, cel mai indicat este să faceţi rost de un dispozitiv special pentru inhalaţii, capabil să creeze aerosoli cu dispersie fină, care atinge pereţii bronhiilor şi plămânilor chiar şi la o inspiraţie nu prea profundă, ducând exact unde este nevoie medicamentul. Altfel spus, medicaţia este inhalată cu ajutorul unei măşti.

Pentru a nu exista probleme, masca trebuie aşezată etanş pe faţă, pentru ca tratamentul să-şi facă efectul. De unde ştiţi că există etanşeitate? În primul rând, trebuie să observaţi dacă s-a produs aburirea măştii sau a rezervorului de expir la babyhaler (acea parte din faţa babyhalerului care este situată între masca siliconată şi valva plasată vertical) în cursul expirului. Apoi, mişcarea valvei de inspir se face odată cu inhalarea.

„Dacă există etanşeitate, ar trebui ca pacientul să respire rar şi adânc. Ca un oftat. De 4-5, maximum 10 ori pentru un puf. Dacă este necesară administrarea unui număr mai mare de pufuri, acestea se vor administra unul câte unul, respectând aceeaşi paşi ca pentru primul puf. Se agită bine flaconul cel puţin de zece ori sau cinci secunde, se montează flaconul la spacer şi se administrează numai un puf. Copilul respiră rar şi adânc. Ideal ar fi să-şi ţină respiraţia câteva secunde. Dacă nu poate să-şi ţină respiratia, atunci ar trebui să respire rar, ca un oftat. Se aşteaptă 30-60 secunde între pufuri, pentru a se represuriza flaconul şi se repetă secvenţa. Pentru eficienţă maximă, este bine să repetaţi secvenţa fără a administra puful şi atunci când este un copil care este familiarizat cu procedura. Când este sănătos, pufurile sunt ca o joacă şi în acest fel, copilul astmatic nu va asocia psihologic procesul de administrare cu boala acută”, a explicat dr. Mihai Craiu, medic specialist pediatru.