La ora actuală, există multe tipuri de boli ale retinei, care se pot dezvolta din diferite cauze. Aceste afecțiuni pot avea la bază moștenirea genetică sau leziunile care pot apărea de-a lungul vieții. Retina este formată dintr-un strat de celule specializate, aflate în spatele ochiului, care au rolul de a transforma lumina în semnale electrice pe care creierul le poate interpreta. Bolile care afectează acest strat de celule poartă denumirea de boli retiniene. Lentila din partea din față a ochiului focalizează lumina care trece prin pupilă. Mai departe, lumina lovește apoi straturi specializate de celule din partea din spate a ochiului, denumite retină. Celulele retiniene transformă, practic, lumina în semnale electrice care ajung la creier prin nervul optic. Printre cele mai frecvent întâlnite probleme de sănătate ale acestui țesut se regăseşte degenerescența maculară legată de vârstă. Aceasta este printre cele mai frecvente cauze ale orbirii la nivel global, potrivit healthline.com. Printre primele simptome se regăsesc deseori modificări ale vederii centrale și dificultăți de citire. Pe măsură ce afecțiunea avansează, se poate să aveţi impresia că liniile drepte devin ondulate. În plus, pot apărea puncte întunecate în câmpul vizual. În cazul dezlipirii de retină, puteți prezenta un risc mai mare de a dezvolta această afecțiune dacă suferiţi de retinopatie diabetică sau o miopie severă. Simptomele precoce pot include o creștere a punctelor negre, fulgerelor de lumină sau umbrelor în câmpul vizual.