06 Martie 2019
845 accesări
0 comentarii

În fiecare an, la nivel naţional, sunt raportate mii de cazuri de violenţă domestică. Psihologul Lenke Iuhoş este de părere că acest fenomen atinge cote alarmante, deoarece, în multe familii din România, relaţia bărbat-femeie funcţionează ca acum 2.000 de ani, epocă în care bărbatul era superior femeii datorită forţei. Specialistul spune că, de cele mai multe ori, femeile acceptă să rămână lângă agresor din cauza sărăciei sau a lipsei unui loc de muncă.

„Teama de schimbare, teama de a o lua de la zero le împiedică pe unele femei agresate de să-şi părăsească partenerul. Bărbaţi simt când victima se supune, nevoia de dominare va escalada, iar agresiunile vor fi din ce în ce mai dese. Din nefericire, încă există femei cu o educaţie precară, care au fost învăţate că femeia trebuie să stea acasă, la cratiţă, singura ei grijă fiind creşterea copiilor şi treburile gospodăreşti, că trebuie să îşi asculte bărbatul şi să accepte în tăcere şi bătaia. Fenomenul acesta trebuie să dispară, iar egalitatea dintre sexe nu trebuie să fie doar la nivel de discurs, ci trebuie să fie cultivată la nivel de societate”, a declarat specialistul.

Psihologul spune că violenţa se declanşează, de cele mai multe ori, din cauza consumului de alcool în exces.

„Starea de euforie sub influenţa alcoolului completează imaginea cioplită a bărbatului neputincios. Este vorba despre acel bărbat care probabil suferă de incapacitate socială, de dureri neînţelese de el şi este compleşit de depresie. Consumul exagerat de alcool ascunde probleme profunde ale bărbatului, care nu ştie cum să îşi rezolve situaţiile neconfortabile şi este condus de nevoia de dominare. Aşa, el devine atotputernic în raport cu femeia lui. Alcoolul provoacă impulsivitate, iritabilitate, perturbări ale dispoziţiei, paranoia, iluzii perceptive, instabilitate emoţională, iar toate aceşti factori îl împing să îşi lovească femeia”, explică psihologul Lenke Iuhoş.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU